Fusese o noapte sub orice critică şi, când încercă să se suie în maşină ca să meargă acasă, avu o ceartă îngrozitoare cu vehiculul. 

— Domnule Garden, nu eşti în starea potrivită pentru a conduce. Te rog, foloseşte funcţia auto a automec-ului şi întinde-te pe bancheta din spate. Pete Garden se aşeză la manşa autovehiculului şi rosti cât de clar putu articula: 

— Ascultă, pot conduce… Un pahar de băutură, de fapt câteva, te fac mai ager. Aşa că încetează să mă mai sâcâi! Apăsă pe butonul de pornire, dar nu se întâmplă nimic. 

— Porneşte, la naiba! Auto-automec-ul zise: 

— N-ai introdus cheia… 

— Bine, răspunse el, simţindu-se umilit. Poate că maşina avea dreptate. Resemnat, vârî cheia în contact. Motorul porni, dar comenzile rămâneau totuşi inerte. Efectul Rushmore se dovedea încă activ sub capotă, ştia asta; era o dispută deja pierdută. 

— În regulă, te las pe tine să conduci, cedă el, cu toată demnitatea posibilă. Din moment ce-ţi doreşti atât de mult… Probabil că oricum o să încurci totul, ca întotdeauna când… nu mă simt bine. Se târî pe bancheta din spate şi se trânti pe ea, în timp ce maşina săltă de pe pavaj şi începu să plutească prin cerul nopţii, cu luminile de semnalizare clipind. Doamne, ce rău se simţea! Durerea de cap îl omora. Gândurile i se îndreptară, ca întotdeauna, către Joc. De ce-i mersese atât de rău? Silvanus Angst era de vină! Clovnul ăla, cumnatul lui, sau mai degrabă fostul lui cumnat… 

Aşa e, îşi spuse Pete; trebuie să-mi aduc aminte: nu mai sunt însurat cu Freya! Freya şi cu mine am pierdut, deci căsătoria noastră a fost dizolvată şi o luăm de la început – cu Freya măritată cu Clem Gaines, iar eu încă neînsurat cu nimeni, pentru că n-am reuşit să dau un trei… deocamdată. O să dau mâine un trei, îşi spuse. Şi când o s-o fac, o să fie nevoiţi să importe o nevastă pentru mine; oricum le-am terminat pe toate din grup… Maşina murmura în continuare, croindu-şi drum pe deasupra porţiunii centrale, pustii, a Californiei, peste ţinuturile dezolante ale oraşelor abandonate. 

— Ştiai asta? îşi întrebă el maşina. Că am fost însurat până acum cu toate femeile din grup? Şi încă n-am avut nici un pic de noroc, aşa că totul trebuie să fie din cauza mea. Corect? Maşina răspunse: 

— E din cauza ta. 

— Chiar dacă ar fi din cauza mea, n-ar fi vina mea; e a Chinezilor Roşii. Îi urăsc! Zăcea cu faţa în sus, cu ochii aţintiţi la stele prin cupola transparentă a maşinii. 

— Pe tine te iubesc totuşi; te am de ani de zile. N-o să te uzezi niciodată.