In unele momente, explicaţiile fizice nu sunt atât de limpezi pe cât ar fi putut fi. De exemplu, legat de pierderea relativistă a simultaneităţii pentru evenimente ce se desfăşoară în locuri diferite, este prezentată o situaţie în care observatori din două nave spaţiale trebuie să-şi compare rezultatele. În loc să adopte unul din aceste două sisteme de referinţă, problema este transferată unui al treilea sistem de referinţă, în care se mişcă ambele nave. De asemenea, relatarea împuşcării şefului de gară, în timp ce hamalul părea să citească ziarul la celălalt capăt al peronului, nu stabileşte de fapt nevinovăţia acestuia - aşa cum se pretinde. (Povestea ar fi trebuit să excludă posibilitatea ca hamalul să fi tras cu pistolul înainte de a se fi aşezat să citească ziarul.) Se mai pune şi întrebarea ce-i de făcut cu „opera cosmică". Ideea punerii în scenă la Covent Garden a unei astfel de lucrări era şi la data primei ediţii una forţată. Acum ne aflăm însă şi în faţa dificultăţii suplimentare că subiectul operei - rivalitatea între teoria marii explozii şi teoria universului staţionar - nu mai poate fi considerat acceptabil, rezultatele experimentale tranşând chestiunea în favoarea big bang-ului. 

Totuşi, excluderea acestui vesel şi ingenios interludiu ar fi o mare pierdere. Altă problemă priveşte ilustraţiile. Cărticica Domnului Tompkins a fost ilustrată în parte de John Hookham şi în parte de Gamow însuşi. Pentru a prezenta ultimele descoperiri din fizică era nevoie de o nouă serie de ilustraţii, aşadar de un al treilea artist. Să acceptăm ca rezultat o eventuală nepotrivire de stiluri sau să adoptăm o cu totul altă abordare?