M-au săltat în căma ă de noapte. ș
Uitându-mă în urmă, semnele prevestitoare de rău se
arătaseră – fotografii de familie arse în emineu, mama cosând ș
în toiul nop ii bijuteriile i argintăria cea mai de pre în ț ș ț
căptu eala hainei, papa nemaiîntorcându-se de la muncă. ș
Fratele meu mai mic, Jonas, punea întrebări. i eu puneam Ș
întrebări, dar probabil că refuzam să dau crezare semnelor.
De-abia mai târziu mi-am dat seama că mama i papa ș
inten ionau să fugim împreună. Dar nu am fugit. ț
Am fost sălta i. ț
14 iunie, 1941. Mă schimbasem în căma ă de noapte i mă ș ș
a ezasem la birou să îi scriu o scrisoare veri oarei mele, ș ș
Joana. Am deschis o mapă de scris sidefie nou-nou ă i o trusă ț ș
de creioane i stilouri, un cadou de la mătu a mea la ș ș
aniversarea de cincisprezece ani.
Briza nocturnă adia prin fereastra deschisă pe deasupra
biroului meu, făcând perdeaua să valseze u or dintr-o parte ș
într-alta. Sim eam parfumul lăcrămioarelor pe care mama le ț
plantase cu doi ani în urmă. Dragă Joana.
Nu a fost o simplă bătaie în u ă. Au fost ni te bubuituri ș ș
insistente care m-au făcut să sar ca arsă de pe scaun. O ploaie
de pumni se abătea asupra u ii de la intrarea principală. În ș
casă nicio mi care. M-am ridicat de la birou i am iscodit holul ș ș
din priviri. Mama era lipită de perete, cu fa a la harta noastră ț
înrămată a Lituaniei, cu ochii închi i i cu chipul răvă it de o ș ș ș
îngrijorare cum nu mai văzusem la ea până atunci. Se ruga.
— Mama, i s-a adresat Jonas, din care se vedea doar un ochi
prin crăpătura u ii de la camera lui, ai de gând să deschizi? ș
După cum se aude, s-ar putea să o spargă.

Mama i-a întors capul ca să ne vadă pe mine i pe Jonas ș ș
aruncând priviri cercetătoare din pragul camerelor noastre. S-a
sfor at să schi eze un zâmbet. ț ț
— Da, dragule. Voi deschide u a. N-o să permit nimănui să ș
ne spargă u a de la intrare. ș
Ț ș ăcănitul tocurilor îi reverbera în ecou pe du umeaua din
lemn a holului, iar fusta lungă i sub ire i se legăna în jurul ș ț
gleznelor. Mama era elegantă i frumoasă, splendidă, mai bine ș
zis, cu zâmbetul ei neobi nuit de larg care lumina totul în jur. ș
Eram norocoasă că aveam părul de culoarea mierii i ochii de ș
un albastru strălucitor ai mamei mele. Jonas avea zâmbetul ei.
Voci răsunătoare se revărsau amenin ător dinspre salon. ț
— NKVD-i ti! a spus Jonas în oaptă, pălind. Tadas mi-a ș ș
spus că i-au luat vecinii i i-au urcat într-un camion. Arestează ș
oameni.
— Nu. Nu aici, i-am răspuns eu.
Poli ia secretă sovietică nu avea ce căuta în casa noastră. M- ț
am îndreptat spre capătul holului să ascult mai bine i să trag ș
cu ochiul pe după col . Jonas avea dreptate. Trei ofi eri NKVD o ț ț
încercuiseră pe mama. Purtau epci albastre cu banderolă ș
ro ie i aveau o stea aurie deasupra cozorocului. Un ofi er înalt ș ș ț
avea pa apoartele noastre în mână. ș
— Mai avem nevoie de timp. Vom fi gata mâine-diminea ă, ț
î i pleda mama cauza. ș
— Douăzeci de minute – sau nu mai apuca i diminea a, i-a ț ț
retezat-o ofi erul. ț
— Vă rog, vorbi i mai încet. Am copii, a rostit mama în ț
șoaptă.
— Douăzeci de minute, a lătrat ofi erul. i-a azvârlit igara ț Ș ț
aprinsă pe podeaua curată a camerei noastre de zi i a strivit-o ș
cu cizma.
Eram pe cale de a ne transforma i noi în igări.