Nu e uşor să te întorci pe firul timpului pînă la lumi care, sub aspecte uneori familiare şi simple, ascund diferenţe atît de profunde, încît, dacă nu s-ar ţine seama de ele, ar falsifica orice înţelegere. Prin urmare, este esenţial să amintim, înainte de toate, că între Egiptul antic şi noi s-a produs o fractură profundă. Dispariţia capacităţii de a citi textele în care se exprima nesupusa şi obstinata voinţă a Egiptului de a transmite de la o generaţie la alta suma experienţelor şi a acelor memoranda nu este, desigur, lipsită de motive : cu destul de mult timp înainte ca ultimele hieroglife să fie gravate în piatră, în epoca romană imperială tîrzie, vigoarea civilizaţiei egiptene se transformase într-o încercare de supravieţuire, într-o îndepărtare lentă de marile căi ale istoriei, către o idealizare mitică şi palidă. Astfel, pentru civilizaţia noastră, Egiptul nu a reprezentat o realitate palpabilă, ci un loc ideal pentru a proiecta, pe rînd, imagini care glorificau sau implorau, deci pentru o serie de conceptii care nu se născuseră în sînul lui. Înţelept sau crud, opulent sau tiranic, profanator, superstiţios şi atotştiutor, infantil, exemplar din punct de vedere politic, pios şi cinic, Egiptul anticilor (pînă la acela al Iluminismului) este o temă frecventă a meditaţiilor de tot soiul, dar fundamental negat înţelegerii. 

Geniala operă de descifrare a hieroglifelor întreprinsă de Champollion la începutul perioadei romantice a schimbat radical situaţia ; posibilitatea de a intra în contact direct cu sursele şi monumentele a făcut ca lumea egipteană să constituie obiectul interesului - tipic pentru acea epocă - unor culturi diferite de cea clasică (în acest sens, este de ajuns să amintim lunga scrisoare a lui Champollion către von Humboldt, în care cel dintîi prezintă sistemul utilizat şi primele sale rezultate). S-a facilitat astfel o plasare a civilizaţiei Nilului în limitele istoricităţii : cel care a descifrat-o, Champollion, intuia - la primul contact cu monumentele cărora le-a înţeles, cel dintîi, glasul - desfăşurarea unei cronologii, profilarea unei structuri sociale, organizarea unui limbaj şi a unei limbi şi iniţia o operă de recuperare care este încă - şi se speră că va fi în continuare - in fieri. Ruptura dintre lumea Egiptului antic şi posibilitatea noastră de cunoaştere, fractura despre care vorbeam anterior, pare să se fi vindecat astfel o dată cu citirea acestor texte înainte închise şi care acum îşi revelează mesajul.