Autor Stephanie Perkins
Categorie Ficțiune
Subcategorie Literatura contemporană
Am trei dorinţe simple. Chiar nu cer prea mult. Prima este să particip la balul de iarnă al şcolii costumată în Maria Antoaneta. Vreau o perucă atât de pompoasă, cât să poată fi şi colivie pentru o pasăre, şi o rochie atât de amplă, încât să nu pot să intru în sala de bal decât pe nişte uşi duble. Iar eu o să-mi ţin fustele atât de sus, când îmi voi face apariţia, încât să-mi arăt perechea de bocanci de armată cu talpă groasă, ca toată lumea să poată vedea că, sub volănaşe, sunt o dură punk-rock. A doua este ca părinţii mei să fie de acord cu iubitul meu. Ei nu-l pot suferi. Nu-i pot suferi părul oxigenat, cu rădăcinile permanent negre, şi nu-i pot suferi nici braţele, care sunt tatuate la încheieturi cu pânze de păianjen şi stele. Ei spun că sprâncenele lui sunt condescendente, iar zâmbetul lui e mai degrabă compătimitor. Şi îi enervează să-i audă muzica bubuind din dormitorul meu şi s-au săturat să se tot certe cu mine pe seama interdicţiei de a ieşi din casă, ori de câte ori mai scap să mă duc să văd trupa lui cântând în cluburi. Şi a treia dorinţă? Să nu-i mai văd niciodată, niciodată, niciodată pe gemenii Bell. În vecii vecilor. Dar mai bine vorbesc despre iubitul meu. Îmi dau seama că nu e cool să-ţi doreşti aprobarea părinţilor, dar, pe bune, viaţa mea ar fi mult mai uşoară, dacă ei ar accepta că Max este acela. Ar însemna sfârşitul restricţiilor penibile, sfârşitul telefoanelor de control, din oră în oră, la întâlniri şi – lucrul cel mai bun – sfârşitul momentelor penibile din timpul meselor din sânul familiei. Adică, de exemplu, sfârşitul dimineţilor ca cea de acum. — Încă o gofră, Max? Tatăl meu, Nathan, împinge teancul rumenit de gofre peste masa noastră veche de fermă către iubitul meu. De fapt, nu e o întrebare. E un ordin, pentru ca părinţii mei săşi poată continua interogatoriul, înainte să plecăm noi doi. Răsplata noastră pentru că participăm la această gustare de dinainte de prânz? O mult mai relaxată duminică dupăamiază, cu mai puţine verificări telefonice. Max ia două şi se serveşte singur cu siropul de casă de zmeură şi piersici.
TOP 10 Cărți