1.1. OBIECT, DEFINIŢIE, CONCEPTE

Psihologia este ştiinţa centrată pe om, pe personalitatea sa, urmărind modul cum acesta se manifestă şi acţionează în mediul său fizic, dar mai ales social. Psihologia judiciară ca ştiinţă şi practică, se adresează tuturor categoriilor de specialişti care într-un fel sau altul participă la înfăptuirea actului de justiţie şi ale căror decizii au influenţă asupra vieţii celor aflaţi sub incidenţa legii. Aceasta reprezintă, de fapt, o îmbinare între psihologia generală şi psihologia socială, fiind aplicată la domeniul infracţionalităţii ca formă specifică de activitate umană. Psihologia generală este o disciplină prin excelenţă teoretică şi fundamentală pentru celelalte ramuri din sistemul ştiinţelor psihologice. Ea evidenţiază condiţiile şi factorii care determină desfăşurarea vieţii psihice. Studiind natura psihicului uman şi procesualitatea acestuia, precum şi modalităţile sale specifice de manifestare, psihologia generală, ca ştiinţă, elaborează un sistem de concepte psihologice corespunzătoare. Ea oferă acel cuantum de adevăruri esenţiale şi de fapte reprezentative necesare pentru descrierea şi explicarea fenomenelor psihice, punând la dispoziţia celorlalte ramuri psihologice un limbaj ştiinţific adecvat, un sistem de termeni consacraţi şi căi principale de investigare a psihicului în diferite domenii concrete de activitate umană (Tucicov-Bogdan, 1973). Psihologia socială este o ştiinţă particulară, relativ independentă care studiază fenomenele şi faptele psihosociale individuale, de grup, colective, care iau naştere din comunicarea şi interacţiunea dintre oameni în toate activităţile lor şi se manifestă în concepţii, motivaţii, atitudini, convingeri, opinii, comportamente, mentalităţi, tradiţii, stări de spirit, sentimente etc. Psihologia socială are în vedere atât studiul particularităţilor psihice ale oamenilor ca fiinţe socioculturale, al conduitelor lor în cadrul grupurilor sociale concretistorice din care fac parte, cât şi studiul particularităţilor psihologiei de grup, colective şi de masă, aşa cum se manifestă ele în trăiri şi comportamente comune. Domeniul psihologiei judiciare îl constituie în esenţă devianţa, conduitele care se îndepărtează de la normele morale sau legale dominante într-o cultură dată (Bogdan & colab., 1983). Obiectul psihologiei judiciare îl reprezintă studiul şi analiza complexă a comportamentelor umane implicate în procesul judiciar (omul într-o ipostază specială). Psihologia judiciară studiază caracteristicile psihosociale ale participanţilor la acţiunea judiciară (infractor, victimă, martor, anchetator, magistrat, avocat, parte civilă, educator etc.), modul în care aceste caracteristici apar şi se manifestă în condiţiile concrete şi speciale ale interacţiunii lor în cele trei faze: faza preinfracţională, infracţională propriu-zisă şi postinfracţională. Precizarea obiectivelor psihologiei judiciare trebuie să se facă ţinându-se seama, în primul rând, de cei ce vor beneficia şi vor utiliza efectiv cunoştinţele şi rezultatele cercetării în acest domeniu. În acest sens, rolurile şi activităţile psihologiei judiciare sunt foarte largi şi foarte variate. Cele mai importante probleme care stau în atenţia psihologiei judiciare sunt: ♦ factorii determinanţi ai comportamentului infracţional; ♦ mecanismele psihologice şi psihosociale implicate în activitatea infracţională; ♦ particularităţile psihologice ale personalităţii criminale; 3 ♦ mecanismele psihologice implicate în fenomenul recidivării activităţii infracţionale; ♦ psihologia victimei; ♦ psihologia mărturiei judiciare; ♦ modalităţile de acţiune criminoinhibitivă la nivel social; ♦ structura şi mecanismele psihologice ale comportamentului simulat; ♦ utilitatea tehnicilor psihofiziologice în stabilirea mărturiei adevărate; ♦ explicarea conduitelor dizarmonice întâlnite în practica judiciară; ♦ dimensiunile psihologice şi psihosociale ale educării şi reintegrării sociale a infractorilor (Mitrofan & colab., 1992). Psihologia judiciară se adresează în primul rând specialiştilor din justiţie, care prin natura activităţii lor au de-a face cu persoanele implicate în situaţii infracţionale, decid asupra soartei acestora şi le ajută să se încadreze sau să se reîncadreze în societate. În privinţa metodelor psihologia judiciară, ca parte aplicată a psihologiei generale şi sociale, şi-a preluat majoritatea elementelor din cadrul conceptual al acestora, utilizând tehnici şi instrumente de investigare specifice acestor discipline: observaţia, experimentul, ancheta psihosocială şi ancheta judiciară ca metode specifice (pe bază de chestionar şi interviu), metoda biografică, metoda analizei produselor activităţii, sondajul de opinie etc. Sistemul de categorii cu care operează psihologia judiciară aparţine în mare măsură psihologiei generale şi sociale, dar şi altor discipline înrudite, conferindu-i un caracter interdisciplinar