CÂNDVA la începutul anilor 1980, în timp ce vizitam Institutul Esalen, unde fusesem invitat să particip la o conferință despre șamanism, mi-am dat seama că abilitatea mea înnăscută de irlandez de a face deliruri fusese supraalimentată de ani de zile de consum de ciuperci psilocibină. Ajutat de devotamentul meu față de psilocibină și de experimentul de la La Chorrcra, care face obiectul acestei cărți, se pare că evoluasem într-un fel de portavoce a Logosului întrupat. Puteam să vorbesc cu grupuri mici de oameni cu un efect ce părea a fi electrizant despre chestiuni deosebit de transcendentale despre care veți citi în aceste pagini. Aceste performanțe verbale mi se păreau mai degrabă banale în timp ce se produceau, dar reascultându-le pe bandă audio puteam secvența sursa fascinației altora. Era ca și cum personalitatea mea obișnuită, mai degrabă monotonă, fusese pur și simplu oprită, iar prin mine vorbea vocea altcuiva, o voce fermă, fără ezitare și articulată - o voce care căuta să-i informeze pe alții despre puterea și promisiunea dimensiunilor psihedelice. Zeci, acum poate aproape o sută, de discursuri și conferințe ale mele au fost înregistrate, distribuite, uneori piratate, transmise între prieteni și difuzate pe mici posturi de radio subterane. Am început să-mi câștig existența ca lector și profesor la diverse centre spa și centre de creștere. Am fost descoperit de faimosul Roy de la Hollywood, a cărui emisiune radio nocturnă m-a transformat într-un mini-star underground, cel puțin printre insomniacii din Los Angeles. 

Prin simplul fapt că vorbeam despre evenimentele de la La Chorrera devenisem o mică celebritate. În cele din urmă, zvonul despre statutul meu de extatician (raver) și de figură underground de pe Coasta de Vest a ajuns până în marile cutii de sticlă de pe Fifth Avenue, chiar în Gotham. Edituri despre care îmi imaginam că nu mă vor băga în seamă erau brusc interesate de munca mea. Să sperăm că, în timp ce citiți aceste rânduri, cărțile mele - aceasta și altele care au precedat-o - răspândesc aceste idei ciudate și îmi fac viața confortabilă și îi îmbogățesc pe alții. Există un paradox ciudat în jurul tuturor acestor lucruri: ideile mele sunt acum în arena publică și se organizează un plebiscit informal asupra lor. Dacă ele se răspândesc, devin populare și funcționează drept catalizatori ai schimbării sociale, atunci speranța că ar putea avea un destin special va fi susținută. Dacă, pe de altă parte, își vor avea momentul lor în soare și apoi vor dispărea din atenția publicului, munca și viziunea mea vor fi fost judecate ca fiind doar o altă fațetă trecătoare a culturii noastre suprarealiste și infectate de paranoia. Habar nu am unde pot duce aceste idei. Cert este că, având mai multe cărți tipărite acum, nu pot pretinde că nu mi s-a acordat o audiență corectă. Se pare că publicul este cel care va decide dacă acest fenomen și-a urmat cursul sau dacă abia acum începe să se facă simțit. Menționez toate acestea nu pentru a-mi informa cititorul despre detaliile mai puțin interesante ale efortului meu personal de a hrăni o familie, ci pentru că această carieră a mea este acum singura și cea mai bună dovadă că ceva extraordinar, poate ceva de importanță istorică, s-ar fi putut întâmpla la La Chorrera. Pentru că ciupercile vorbărețe întâlnite acolo au țesut un mit și au emis o profeție, cu detalii destul de specifice, despre o schimbare globală de conștiință salvatoare de planete. Au promis tot ceea ce s-a întâmplat în viața mea în ultimii douăzeci de ani și au promis mult mai mult pentru viitor. Dacă veți citi mai departe, veți deveni parte din această poveste. Atenție, cititorule.