Da, bineînţeles, dacă mîine o să fie frumos, spuse doamna Ramsay. Dar va trebui să te
scoli cu noaptea în cap, adăugă ea.
Acesta cuvinte pricinuiră o extraordinară bucurie fiului ci, ca şi cum se stabilise definitiv că
expediţia urma să aibă loc, iar acum nu-l mai despărţea, pare-se, de minunea după care
jinduise ani de zile, decît o noapte de întuneric şi o zi de plutit pe mare. Cum făcea parte —
deşi în vîrstă doar de şase ani — din marele clan al celor incapabili să-şi separe sentimentele
unele de altele, lăsînd ca perspectivele viitorului, cu bucuriile şi amărăciunile lor, să
adumbrească prezentul imediat şi cum, pentru asemenea făpturi, chiar din Nagoda copilărie,
orice mişcare a roţii senzaţiilor arc puterpa să cristalizeze şi să imobilizeze clipa asupra căreia
îşi revarsă umbra ori strălucirea, James Ramsay, aşezat pe podea si decupînd poze di
catalogul ilustrai al magazinului Army and y^ învălui fotografia unui răcitor într-o aură
d^ beatitudine celestă, în timp ce-o asculta pe mama lui vorbindu-i. Răcitorul radia un nimb de
fericire. Roaba, maşina de tuns gazonul, foşnetul plopilor, pălirea frunzelor înainte de ploaie, croncănitul
ciorilor, bufniturile măturii, fîşîitul rochiilor — toate aceste senzaţii aveau atîta culoare si erau
arît de distincte în mintea lui, încît de pe-acum îşi alcătuise un cod privat, limbajul său se- • creţ, deşi,
cu fruntea-i înaltă şi ochii albaştri, aprigi, de o impecabilă candoare şi puritate, în-cruntîndu-se uşor la
priveliştea fragilităţii omeneşti, părea însăşi întruchiparea severităţii rigide şi neînduplecate, astfel
încît mama lui, urmărin-du-l cum rotea cu mînă sigură foarfecele în jurul răcitorului, şl—1 închipuia
fie aşezat într-un fotoliu de judecător, înveşmîntat în roşu şi hermină, fie întreprinzînd o acţiune gravă,
capitală, într-un moment de criză a treburilor de stat.
— Dar mîine n-o să fie frumos, ziso tatăl său, oprindu-se în faţa ferestrei salonului.
Dacă ar fi avut la îndemînă un topor, un vătrai sau orice armă cu care ar fi putut sfredeli pieptul lui
taică-su, omorîndu-l pe loc. James ar fi înşfăcat-o la repezeală. Atît de extreme erau emoţiile pe care
domnul Ramsay.le stîrnea în inima copiilor, prin simpla sa prezenţă, cind îl vedeau stînd aşa ca acum,
îngust ca un cuţit, tăios ca lama cuţitului, rînjind sarcastic, nu numai din plăcerea de a-şi dezamăgi fiul
şi de a-şi ridiculiza soţia, cariera de o mie de ori mai bună decît el din toate
punctele de vedere (aşa gîndea James), ci şi din-tr-o tainică îngîmfare pricinuită de precizia aprecierilor
sale. Ceea ce spunea era perfect adevărat. Era mereu adevărat. Ar fi fost incapabil se rostească
un neadevăr ; niciodată nu falsifica ur fapt ; niciodată nu îndulcea un cuvînt dezagreabil, pentru a fi pe
placul cuiva sau a face să-i convină unuia sau altuia, oricine ar fi fost acela, şi cu atît mai puţin
propriilor săi copii, carne dir carnea lui şi sînge din sîngele lui şi care încă dt mici trebuiau să fie
conştienţi că viaţa e dificilă ; că nu te joci cu realitatea şi că trecerea noastră către acele tărîmuri
fabuloase unde ni se sting cele mai luminoase speranţe şi unde fragilele noastre bărcuţe sînt înghiţite
de beznă (ajuns aici, domnul Ramsay se îndrepta din şale şi îşi mijef ochii mici. albaştri, scrutînd
orizontul) presupune, mai înainte de orice, curaj, adevăr şi tărie de a îndura.
— Dar s-ar putea să se facă frumos., mă aştept să fie frumos, răspunse doamna Ramsay smucind uşor,
cu nervozitate, de ciorapul cafeniu-roşcat pe care-l împletea.
Dacă-l termina în seara asta şi dacă, în cele din urmă,,se vor duce totuşi la Far, avea să dea paznicului
ciorapii pentru băieţaşul lui, ameninţat de o tuberculoză la şold ; o să-i mai dea şi un vraf de reviste
vechi, şi nişte tutun, şi tot ce-o să f^ai poată aduna din jur, nimicuri de care nimeni n-avea nevoie şi
care zăceau în odaie claie peste