Am terminat de scris această carte, într-o primă formă, pe 15 iunie 2000, în casa noastră din Maui, trăind un minunat sentiment de împlinire. M-am bucurat de vară cu familia mea, înotând, făcând drumeții și jucând tenis. Am luat cina și am văzut filme cu prietenii apropiați, iar eu am avut parte de timp prețios pentru citit și pentru a împărtăși momente de intimitate, în special cu soția mea, Marcelene, care mi-a fost de mare ajutor când a trebuit să găsesc o soluție spirituală la „problema” pe care eram pe cale s-o trăiesc. Nici nu-mi dădeam seama că, în doar câteva luni, voi fi nevoit să pun în aplicare tot ceea ce scrisesem și să testez principiul existenței unei soluții spirituale pentru orice problemă, în propria mea viață. În toamna lui 2000, am căzut în genunchi, la propriu, când eram singur într-o cameră de hotel. Abia mai puteam să respir. Îmi simțeam pieptul de parcă ar fi fost strâns într-o menghină. Transpiram abundent și aveam să aflu în curând că suferisem un infarct. Dar ceva era teribil de greșit în această imagine. Eu nu fumez și nu asta, de douăzeci și cinci de ani. Sunt atent la ce mănânc; meditez; fac ceea ce îmi place și îmi place ceea ce fac. Am o căsătorie grozavă și copii minunați. Eu n-am cum să fac un infarct! Infarctele sunt pentru alți oameni, care își trăiesc viețile în așa fel încât parcă le invită. Nu pentru mine. Nu pentru dr. Wayne Dyer. Iată-mă, cu toate astea, în spital, cu firele aparatului de monitorizare prinse pe toată partea de sus a corpului și cu o perfuzie în braț. După trei zile aveam să fac o angiogramă. În primele douăzeci și patru de ore, am zăcut acolo într-o stare de șoc și nevenindu-mi să cred. Se numește negare. Mi-am plâns de milă. Am refuzat să recunosc că un asemenea lucru mi se putea întâmpla mie. M-am tot văicărit familiei mele și, la drept vorbind, am fost speriat. După acea primă zi, am început să reexaminez ce scrisesem în cartea pe care sunteți pe cale s-o citiți. Mi-am repetat, iar și iar, titlul: Există o soluție spirituală pentru orice problemă ‒ iar aceasta era, cu siguranță, o problemă. Mi-am amintit că puteam aduce energia spiritului chiar acolo, în salonul spitalului. Dacă reușeam asta, aș fi putut să răstorn situația și să nu mă mai complac în energia joasă a autocompătimirii, a se