William James a fost educat într-o strânsă familiaritate cu ştiinţele concrete ale fiziologiei, biologiei şi medicinei şi sub îngrijirea unui naturalist de geniu, Agassiz. Şi asemenea lui Hobbes, Locke, Berkeley, Hume, Mill, Spencer, ca să nu pomenesc decât autorii anglo-saxoni, James nu a învăţat filosofie la nivel academic. El obişnuia uneori să spună că primele prelegeri filosofice la care a fost prezent au fost cele pe care le-a susţinut el însuşi ca profesor la Harvard. Fiu al unui autor swedenborgian şi frate al lui Henry J ames, romancierul, el a fost împins de propria sa înclinaţie către studiul vieţii şi mnţii. După ceea ce poate că nu a reprezentat un început nereuşit ca artist, James a ponit pe calea ce îi era scrisă atunci când a intrat la Şcoala Medicală de la Harvard. Cu Harvard s-a identificat până când a ieşit la pensie. Pe când era sudent la medicină, James a fost atras de fiziologie. 

Ca psiholog, interesul său se centra asupra uncţionării creierului şi sistemului nervos, conştientizând în felul acesta faptul biologic că materia cenuşie nu este .doar un organ pentu înregistrarea senzaţiilor şi nici pentru constucţii intelectuale "dezinteresate", dar că este, n mod particular, un organ al reacţiei în urma stimulării, adică un instument de acţiune. Insatisfacţia pe care a avut-o, pe de altă parte, faţă de caracterul vag şi inconsistenţa teoretizării materialiste în privinţa acelui fapt, 1-a determinat să cerceteze mai îndeaproape natura experienţei văzute din interior. Şi astfel s-a trezit într-o bună zi că este un cercetător devotat al minţii umane, cu acea prospeţime şi luciditate a viziunii ce apar numai la omul care îşi urmează propriile afinităţi sufleteşti oriunde I-ar conduce acestea. Demonul consistenţei logice, susţinut de aparenţele superficiale,· va insista să observe aici că James a mers de la psihologie până la ilosofie. Dar ar fi şi mai adevărat să se spună că el a rămas n inima sa un psiholog şi că exact înţelegerea sa de ordin psihologic a fost cea care i-a dat posibilitatea să disceană sursele personale ale marilor antiteze filosofice. Aşadar, fidelitatea lui James faţă de sufletul omenesc şi destinul său nu trebuie să ie neapărat considerată o limitare ilosofică. De fapt, poate i considerată astfel numai dacă disncţia dintre psihologie, pe de o parte, şi logică şi metafizică pe de alta, este înţeleasă la modul absolut, cum fac de exemplu autorii " idealişti".