1Drumul cotea şi, pe când m gândeam c m apro ă ă ă pii din ce în ce mai mult de trecătoarea Amăgi, şuviţele de ploaie, care albeau pădurea deasă de criptomeria, se abătură violent asupra mea dinspre poalele muntelui. Aveam nou sprezece ani, purtam ă şapcă de licean, hakama şi kimono bleumarin, iar pe umăr o taşcă de elev. De patru zile călătoream de unul singur prin peninsula Izu. Petrecusem o noapte în staţiunea termală Shuzenji, două nopţi în cea de la Yugashima, iar apoi, încălţat cu geta înalte din lemn de honoki, urcasem pe Amăgi. Deşi eram încântat de priveliştea munţilor care se înălţau unul după altul, a pădurilor sălbatice sau a văilor adânci, mă grăbeam mânat de o speranţă care făcea să-mi bată inima mai tare. Cum mergeam aşa, picături mari de ploaie începură să cadă peste mine. Am urcat în fugă drumul cotit, cu pante abrupte. In cele din urmă, am ajuns la o ceainărie de la capătul de nord al trecătorii şi, în aceeaşi clipă, am rămas înlemnit la intrare. Speranţa mi se îndeplinise întru totul. Grupul de artişti ambulanţi se odihnea acolo. Văzând că rămăsesem în picioare, dansatoarea luă de îndată propria-i pernă, o întoarse pe partea cealaltă şi mi-o puse alături. — Mda..am reuşit eu să murmur şi m-am aşezat. Cu respiraţia tăiată din cauza fugii pe drumul în pantă am simţit cum, din cauza surprizei, cuvântul „mulţumesc" mi se opreşte în gât. Stăteam faţă în faţă, foarte aproape, şi, tulburat, am scos din mâneca kirnono-ului o ţigară. Dansatoarea luă o scrumieră din faţa uneia dintre femeile aflate în încăpere şi o mută în apropierea mea. Eu am tăcut mai departe. Arăta cam de şaisprezece ani. Părul îi era aranjat într-o ciudată pieptănătură înaltă, într-un stil vechi, necunoscut mie. Deşi îi făcea figura ovală şi maiestuoasă să pară foarte mică, se armoniza totuşi perfect cu aceasta. îmi amintea de imaginile romaneşti pictate ale unor femei de odinioară, reprezentate cu coafuri exagerat de bogate. Cei patru însoţitori ai dansatoarei erau o femeie de patruzeci şi ceva de ani, alte două tinere, precum şi un bărbat de vreo douăzeci şi cinci de ani, purtând un hanten cu însemnele hanului de ia izvoarele termale Nagaoka. Le mai văzusem deja grupul de două ori. în drum spre Yugashima, îi întâlnisem pentru prima dată în apropiere de podul Yukawa, îndreptându-se către Shuzenji. Atunci erau trei femei tinere în grup, iar dansatoarea ducea o tobă de dimensiuni mari. Eu m-am tot întors să privesc în urmă şi m-am gândit că m-a cuprins nostalgia călătoriei. Apoi, în a doua seară la Yugashima, au nimerit la han. Aşezat pe treptele de la mijlocul unei scări, am privit-o transportat cum dansează pe platforma de lemn de la intrare. Mi-am zis că, dacă au fost atunci la Shuzenji, iar în seara asta la Yugashima, mâine vor trece probabil peste Amăgi către sud şi o vor lua către izvoarele termale de la Yugano. Pe drumul de munte de aproape douăzeci şi cinci de kilometri de pe Amăgi aveam să le ajung cu siguranţă din urmă.