Lale încearcă să nu privească în sus. Ia foaia de hârtie care-i este întinsă. Trebuie să transcrie cele cinci cifre pe fata care o ţine în mână. Este deja un număr acolo, dar s-a cam şters. Bagă acul în braţul ei stâng, trasând un 3; încearcă s-o facă cu blândeţe. Ţâşneşte sângele. Dar acul n-a pătruns destul de adânc şi trebuie să traseze cifra din nou. Ea nici nu tresare la durerea pe care Lale ştie că i-o provoacă. Au fost avertizate – să nu spui nimic, să nu faci nimic. El şterge sângele şi freacă rana cu cerneală verde. — Mai repede! şopteşte Pepan. Lale tărăgănează. Una e să tatuezi braţe de bărbaţi, dar să profanezi corpuri de fete e îngrozitor. Ridicând ochii, vede un bărbat în halat alb care trece încet în revistă şirul de fete. Din când în când se opreşte să inspecteze faţa şi trupul unei tinere îngrozite. În cele din urmă, ajunge la Lale. În timp ce el ţine mâna fetei cât poate de blând, bărbatul o prinde de bărbie şi îi întoarce brutal capul dintr-o parte într-alta.

Lale priveşte în ochii înspăimântaţi. Buzele ei se mişcă, părând că vor să spună ceva. Lale o strânge tare de braţ s-o oprească. Ea îl priveşte, şi el îi face semn: „Şşş”. Bărbatul în halat alb îi dă drumul şi se îndepărtează. — Bravo, îi şopteşte el, apucându-se să tatueze restul de patru cifre-4 9 O 2. Când termină, îi ţine braţul o clipă mai mult decât e necesar, privind-o în ochi. Zâmbeşte slab, chinuit. Ea îi răspunde cu un zâmbet şi mai slab. Ochii ei dansează însă în faţa lui. Privindu-i, inima lui pare că se opreşte şi totodată începe să bată pentru prima oară, bubuind, aproape ameninţând să-i sară din piept. Se uită în jos şi pământul i se clatină sub picioare. I se întinde o nouă foaie de hârtie. — Mai repede, Lale! îi şopteşte grăbit Pepan. Când ridică din nou privirea, ea nu mai e acolo. CAPITOLUL 1 APRILIE 1942 Lale se hurducă de-a lungul câmpului, şezând stăpân pe el, cu capul sus. Tânărul de douăzeci şi patru de ani nu vede niciun motiv pentru a încerca să-l cunoască pe omul de alături, care din când în când aţipeşte cu capul pe umărul lui; Lale nu-l împinge la loc. E doar unul dintre nenumăraţii tineri înghesuiţi în vagoanele pentru transportul vitelor. Cum nu i s-a dat niciun indiciu despre destinaţia lui, Lale s-a îmbrăcat ca de obicei: costum călcat, cămaşă albă curată şi cravată. Mereu să te îmbraci ca să faci impresie bună. Încearcă să stabilească dimensiunile temniţei sale. Vagonul e lat de doi metri şi jumătate. Nu-i vede însă capătul, spre a-i estima lungimea. Face o tentativă să numere bărbaţii porniţi în aceeaşi călătorie cu el. Dar cu atâtea capete care tot saltă în sus şi-n jos, în cele din urmă renunţă. Nu ştie câte vagoane sunt. îl mănâncă spatele şi picioarele. îl mănâncă faţa. Barba ţepoasă îi aminteşte că n-a mai făcut baie şi nu s-a mai bărbierit de două zile, de când s-a urcat în tren. Se simte din ce în ce mai puţin el însuşi.