Când Land Reverul îşi făcu apariţia în colţul străzii, Kelly tocmai trecea prin faţa bisericii Sfântului Nume, din Drumore. Păşi repede în portal, deschise uşa grea şi intră înăuntru, lăsând-o puţin deschisă ca să poată vedea ce se-ntâmplă. Land Rover-ul fusese redus la elementele esenţiale, aşa încât şoferul şi cei doi poliţişti care stăteau ghemuiţi în spate erau total expuşi vederii. Purtau uniforma verde închis, uşor de recunoscut, a Poliţiei Regale din Ulster. Mitraliere Sterling stăteau pregătite să intre imediat în acţiune. Dispărură pe strada îngustă ce ducea spre centru şi Kelly rămase pentru o clipă în biserică, ocrotit de semiobscuritatea dinăuntru şi simţind acele mirosuri familiare. — Tămâie, luminări şi apă sfinţită, rosti el încet şi mâna lui reacţiona, cufundându-se în vasul de granit de lângă uşă. — Cu ce pot să te ajut, fiule? Glasul nu era decât o şoaptă şi, când Kelly se întoarse, din întuneric se desprinse un preot bătrân într-o sutană ponosită, cu părul foarte alb, sclipind în lumina luminărilor. Avea în mână o Umbrelă. — Mă adăpostesc de ploaie, atâta tot, părinte, îi spuse Kelly. Stătea acolo cu umerii uşor aduşi, cu mâinile vârâte adânc în buzunarele vechiului său impermeabil cafeniu. Era scund, având cel mult un metru şaptezeci, nefiind cu mult mai înalt decât un băieţandru, dar chipul palid, drăcesc, de sub borul vechii pălării de fetru şi ochii căprui închis, iscoditori, care păreau să privească prin şi dincolo de lucruri, spuneau multe. Bătrânul preot văzu toate acestea şi înţelese. Zâmbi cu blândeţe: — Mi se pare că nu locuieşti în Drumore. — Nu, părinte, sunt în trecere. Am întâlnire cu un prieten aici, la cârciuma lui Murhpy. Glasul lui era lipsit de accentul dur, specific celor din Ulster. Preotul spuse: — Eşti de dincolo, din Republică? — Sunt din Dublin, părinte. Cunoaşteţi cumva cârciuma lui Murphy? E important. Prietenul meu a zis că mă duce până la Belfast. Am o promisiune de angajare acolo. Preotul dădu din cap: — Te conduc. E-n drumul meu. Kelly deschise uşa şi bătrânul ieşi. Începuse să plouă zdravăn şi preotul îşi deschise umbrela. Kelly veni lângă el şi porniră pe trotuar. Se auzea o fanfară cântând un vechi imn, „Rămâi cu mine” şi glasurile se Înălţau melancolice, în ploaie. Bătrânul preot şi Kelly se opriră, privind înspre piaţa oraşului. Pe soclul unui monument de granit, în amintirea războiului, se aflau depuse coroane. În jurul lui era adunat un grup de oameni, cu fanfara într-o parte. Un pastor al bisericii irlandeze oficia slujba. Patru bărbaţi în vârstă ţineau mândri câteva steaguri în ploaie, deşi singurul care-i era cunoscut lui Kelly era steagul britanic. — Ce-i asta? se interesă el. — E Ziua Armistiţiului, se comemorează morţii din cele două războaie mondiale. Aceştia sunt din filiala locală a Legiunii Britanice. Prietenilor noştri protestanţi le place să respecte cu stricteţe ceea ce c-i numesc tradiţiile lor. — Adevărat? spuse Kelly. Porniră mai departe pe stradă. La colţ stătea o fetiţă, de vreo şapte, opt ani. Purta o beretă veche cu câteva numere prea mare, ca şi paltonul. Avea găuri în ciorapi şi pantofii îi erau scâlciaţi. Era palidă şi pielea de pe faţă era întinsă peste pomeţii proeminenţi, dar ochii căprui erau ageri şi inteligenţi şi reuşi să zâmbească deşi mâinile, cu care ţinea în faţa ei o tavă de carton, îi erau vinete de frig: — Bună ziua, părinte, spuse ea. Cumpăraţi un mac? — Sărmana mea copilă, ar trebui să stai acasă pe o vreme ca asta. Găsi o monedă în buzunar şi o vârî în cutia în care fetiţa strângea banii, luându-şi un mac stacojiu. — În memoria morţilor noştri glorioşi, îi spuse el lui Kelly. — Zău? întorcându-se spre fetiţă, Kelly văzu că ea îi întindea sfioasă un mac. — Cumpăraţi un mac, domnule. — De ce nu? Fetiţa îi prinse macul de impermeabil. Kelly se uită o clipă în jos, la feţişoara aceea încordată, cu ochii întunecaţi, apoi înjură încet, în barbă. Scoase un portofel de piele din buzunarul dinăuntru, îl deschise şi extrase din el două lire. Ea le privi uimită, iar el le făcu sul şi le vârî în cutia de bani. Apoi îi luă cu blândeţe tava cu maci din mână. — Du-te acasă, spuse el cu glas blând. Stai la căldură. O să descoperi foarte curând cât de rece e lumea, mititico. În ochii ei se citea uimirea. Nu înţelegea ce vrea să spună şi se-ntoarse şi fugi. Bătrânul preot spuse: — Am luptat şi eu pe Somme, dar ăştia de-aici – arătă cu capul spre mulţimea de la monument – preferă să uite asta. Clătină din cap în timp ce porniră mai departe. Atâţia morţi! Eu n-aveam timp să-i întreb care era catolic şi care protestant. Se opri şi privi peste drum. Pe o firmă aproape ştearsă scria „La Murphy. Dar Select.” — Iată că am ajuns. Ce faci cu astea? Kelly se uită în jos, la tava cu maci: — Dumnezeu ştie