MOTTO: Cititorule, această carte ţi-e dedicată ţie indiferent cine ai fi, cu adâncă recunoştinţă fiindcă fără tine, scriitorul din mine n-ar putea exista. Acţiunea romanului Gai-Jin, cuvânt care înseamnă venetic în japoneză, se desfăşoară în Japonia, în 1862 şi este cel de-al treilea din tetralogia SHOGUNULUI. Este un roman de ficţiune, nu un roman istoric. Multe evenimente au avut loc aşa cum ne spun istoricii şi cărţile de istorie, ceea ce nu înseamnă neapărat că relatează exact ceea ce s-a întâmplat în realitate. De asemenea, cartea nu se referă la personaje reale, care să fi existat, după cum nu se referă nici la vreo companie reală. Numele regilor, reginelor şi împăraţilor au fost păstrate, la fel ca şi cele ale unor generali şi ale altor personaje sus-puse. Dar în afară de aceste cazuri, mi-am permis să mă joc de-a istoria, fabulând cum, de ce şi când sau petrecut toate, ce rol au avut unii oameni, pentru a se potrivi cu propria mea realitate şi, poate, pentru a spune adevărata istorie a ceea ce a fost şi a trecut.

Tânăra cuprinsă de panică galopa în cea mai mare viteză înapoi, spre coastă, până la care mai avea o jumătate de milă, străbătând potecile înguste dintre mlaştini şi câmpurile de orez. Soarele după-amiezii cobora spre apus. Fata călărea femeieşte, într-o parte, şi, deşi era o adevărată expertă, de astă dată reuşea cu greu să-şi menţină echilibrul în şa. Pălăria îi zburase de mult din cap, costumul ei verde de călărie, o adevărată mândrie a croitorilor parizieni, era sfâşiat de mărăcini şi pătat de sânge, iar părul blond roşcat flutura în vânt. Cravaşă calul să alerge mai repede. Acum vedea cocioabele mărunte ale satului de pescari Yokohama, care se îngrămădeau în jurul gardului înalt al canalelor ce înconjurau colonia străinilor şi turnurile celor două mici biserici din interiorul incintei. Se gândea cu recunoştinţă că acolo, în golf, erau o mulţime de negustori englezi, francezi, americani şi ruşi, precum şi o duzină de nave de război, cu aburi şi cu pânze. Mai repede! Peste podeţele înguste de lemn, peste canale; şanţuri de irigaţie care brăzdau orezăriile în cruciş şi-n curmeziş. Calul ei era lac de sudoare, avea o rană adâncă pe greabăn şi dădea semne de oboseală. Se poticni puţin, dar fata îl strânse mai tare şi îl conduse ferm pe poteca ce ducea prin sat spre podul de lemn de deasupra canalului circular, apoi spre poarta centrală, spre casa de gardă a samurailor şi spre Casa japoneză a Vămilor. Samuraii înarmaţi cu cele două săbii ale lor o văzură apropiindu-se şi încercară s-o oprească, dar fata ţâşni printre ei şi pătrunse pe strada principală a coloniei, de pe faleză. Unul dintre samurai se repezi după un ofiţer. Fata struni scurt frâul calului şi începu să strige gâfâind: 10 — Au secours… Aidez moi1 , ajutor! Promenada era aproape pustie, cei mai mulţi locuitori îşi făceau siesta, căscau în birourile lor, sau se amuzau în Casa Plăcerii care se afla în afara incintei.

— Ajutooor! strigă ea din nou, iar cei câţiva bărbaţi împrăştiaţi de-a lungul străzii, negustori englezi, soldaţi în permisie şi mai ales marinari, precum şi câţiva servitori chinezi se uitară buimăciţi la ea. — Dumnezeule mare, ia te uită! Asta e franţuzoaica aia…

— Ce s-a întâmplat? Cristoase, priveşte la hainele ei… — Da, ea e, aia mişto. Ţâţă de Angél, care a venit acum câteva săptămâni… — Aşa e, Angélique… Angélique Beecho sau Reecho, un nume de-ăsta ciudat…

— Dumnezeule, priveşte, e plină de sânge! Toţi începuseră să se apropie de ea, cu excepţia chinezilor, care se făcură imediat nevăzuţi.

— Charlie, adu-l pe Sir William!

— Isuse Cristoase, uitaţi-vă la calul ei, o să moară dacă mai sângerează în halul ăsta, chemaţi veterinarul, strigă un negustor corpolent. Ei tu, soldatule, dă fuga la general, caută Broscoiul, e tutorele ei, o, pentru Dumnezeu, la ambasadorul francez, mai repede! strigă el nerăbdător, arătând cu mâna spre o clădire cu un singur etaj pe care flutura drapelul francez. Mai repede! ordonă el şi soldatul porni în goană în timp ce el se îndrepta cât putea de repede spre fată (ca toţi negustorii, purta joben, o haină largă, de stofă, peste pantalonii strâmţi, ghete în picioare şi transpira abundent în soare). Pentru numele lui Dumnezeu, ce s-a întâmplat, domnişoară Angélique? strigă el, apucând frâul, înspăimântat la vederea noroiului şi a sângelui care îi acopereau chipul, hainele şi părul. Sunteţi rănită? — Moi, non… nu, n-am nimic, dar am fost atacaţi. Ne-au atacat japonezii.