Hm! cam asexuat, îmi ziceam privind micul pahar de pe braţul fotoliului meu din avion. Un Dry Martini apos în care se bălăceau două cuburi mici de gheaţă, o scobitoare din plastic cu două măsline verzi şi cu o coajă galbenă de lămâie între ele. E clar, cele mai bune dnnkuri rămân tot cele preparate cu mâna ta! Şi pentru asta e nevoie de un pahar pântecos. Umplut până sus cu bucăţi de gheaţă. Peste ele vermut alb, sec. Martini Rossi, deşi la capitolul respectiv azi sunt mai îngăduitor şi mai las de la mine ceea ce vine, probabil, odată cu maturizarea şi cu înţelepciunea. Şi bineînţeles gin, dar nu prea mult.

O bucăţică galben-aurie de coajă de lămâie, uşoară ca un fluture şi subţire ca o frunză desăvârşeşte opera. La drept vorbind nu aveam de ce să mă plâng. Fusese o zi reuşită pentru afaceri, constatare pe care, din păcate, nu o puteam face în fiecare seară. Căci uneori treceau săptămâni întregi şi nu reuşeam să vând nici o piesă mai mare din magazinul meu de antichităţi de pe Kopmangatan din Gamla stan1. Iar dobânzile la cheltuielile de investiţie creşteau tot timpul. Chiria, lumina şi alte robinete neetanşe îmi goleau buzunarele fără să le pese de numărul de clienţi. Şi ca întotdeauna statul îşi cerea şi el partea: taxele şi impozitul TVA. Nordul Germaniei dispăruse sub mine în nori şi ceţuri. în j întunericul albăstrui, jos, prin spărturile norilor, străluceau mici luminiţe gălbui şi vocea sigură a căpitanului se auzea în difuzoare vorbind în germană despre aterizare şi despre vremea la Arlanda, aeroportul mare al Stockholmului. Călătoria mea a fost originală sub două aspecte: o dată pentru că, deşi plecasem la Frankfurt, totuşi timp de douăzeci şi patiu de ore cât am rămas acolo nu am părăsit nici un moment zona aeroportului şi a doua oară pentru că mă aflam în acel loc din cauza lui Napoleon Bonaparte, împăratul francezilor. Bineînţeles că la mijloc era interesul unuia dintre cei mai buni clienţi ai mei. Avocatul şi milionarul Stig Berglind. Marea lui pasiune o constituia Napoleon. Ştia totul, citise totul şi nimeni nu-l tăia când era vorba de corsicanul ce cucerise tronul imperial francez, pe care de fapt şi-l crease singur. Interesul lui Stig îmbrăca şi forme concrete. în somptuoasa vilă din Saltsjobad, cartier select din Stockholm, avea o colecţie de obiecte napoleoniene – probabil cea mai mare din Suedia. Cumpăra orice obiect care îi pica în mână dacă avea vreo legătură cu Napoleon. Tablouri, mobile, cărţi. Totul. Uniforme vechi, stindarde, scrisori. Calitatea achiziţiilor varia şi nu toate se dovedeau a fi.autentice” în sensul că ar fi aparţinut lui Napoleon ori ar fi avut vreo contingenţă cu el; colecţia era însă impresionantă şi valora mulţi bani. Iar eu mă număram printre furnizorii lui. Apărea adesea în magazinul meu, căuta şi întreba. Uneori aveam noroc si, în călătoriile mele la diverse licitaţii din Suedia, mai găseam câte ceva pentru el. Chiar şi în Stockholm se mai puteau descoperi obiecte şi documente din epoca lui Karl XIV Johan, fost mareşal al Franţei şi luptător sub stindardele lui Napoleon înainte de a deveni prinţ moştenitor şi rege al Suediei.

Cu vreo săptămână înainte mă sunase Stig Berglind şi mă întrebase dacă aş fi dispus să zbor la Frankfurt pentru o zi ca să-i reprezint interesele la o licitaţie. La hotelul Sheraton de lângă aeroport urma să aibă loc o licitaţie de amploare cu obiecte care aparţinuseră lui Napoleon, printre altele şi periuţa lui de dinţi în argint şi cu monogramă. Stig nu avea timp să călătorească; puteam să mă duc eu în locul lui? Fără îndoială. în asta şi consta avantajul de a avea propria afacere şi de a nu fi căsătorit. Puteam să dispun de timp mai uşor decât la serviciile cu program de la nouă la cinci. Iar colocatara mea, frumoasa damă siameză cu mască albăstrie, Qeb de Merode, nu suferea de lipsa mea. în timpul plecărilor mele o instalam la cea care îmi rezolvă toate problemele legate de casă, Hlen Andersson de la etajul unsprezece, de pe Kopmangatan 11. Ea trece pe la mine din două în două zile. Face curat, face cumpărăturile, găteşte. Cleo o iubeşte. Şi sentimentele sunt reciproce. La câteva zile după ce-mi făcuse propunerea, Stig Berglind a venit la mine după ora închiderii şi, la o ceaşcă de cafea, în faţa şemineului din apartamentul meu de la ultimul etaj, aflat mult deasupra statuii Sfântului Gheorghe cu balaurul din piaţa Kopman, am parcurs împreună frumosul catalog ilustrat al licitaţiei. — Periuţa de dinţi o dau naibii, zise Stig scoţând un nor albăstrui din Ritmeester Ones-vl lui, dar farfurioara aia cu herldica lui Napoleon ca împărat al Italiei – trebuie s-o înhaţi. Mai este apoi şi caseta rusească în aur de pe pagina 13, cu portretul aliaţilor împotriva lui Napoleon. Şi pe asta poţi s-o ciuguleşti dacă, bineînţeles, nu se ridică la un preţ prea pipărat. — Dar etui-vl acela de hărţi? Şi i-am arătat o foaie de pe la sfârşitul catalogului pe care el nu o văzuse. Un magnific port-hartă ce aparţinuse lui Joachim Murat, mareşal imperial dar şi rege al Neapolelui. — Are totuşi gust de bărbat” cum zicea bătrână când pupa cocoşul – zâmbi Stig. Nu e chiar Napoleon, dar e pe aproape.

— Destul de aproape, cred eu. Doar Napoleon l-a făcut rege, nu-i aşa? — O. K. De acord. Şi dacă mai găseşti şi altceva care crezi că m-ar bucura, nu te jena. g-s îmmmi