Prozator, poet şi eseist libanez, Djubran Khalil Djubran este o personalitate complexă, multilaterală, un spirit romantic ce-şi revarsă forţa talentului, îmbrăţişînd mai multe domenii ale artei cuvîntului pentru a se putea exprima. Povestirile cuprinse în volumul de faţă (se va vedea mai jos de ce termenul de „nuvele" nu este tocmai potrivit), scrise în limba arabă, îi definesc, poate mai mult decît celelalte scrieri ale sale, personalitatea. Djubran este unul din romanticii tîrzii ai literaturii arabe şi îl numim astfel neraportîndu-1 la un curent propriu-zis romantic arab, ci referindu-ne la structura sa interioară, la întregul eşafodaj al culturii, simţirii şi operei sale. In eseul intitulat Romantismul ca formă de spirit, Tudor Vianu nota : „în ce priveşte romantismul, putem vorbi de altfel nu numai de un curent istoric, dar de o structură permanentă a spiritului omenesc, manifestîndu-se cu o intensitate mai mică sau mai mare în toate epocile şi în toate domeniile culturii." La această „structură permanentă a spiritului omenesc", ilustrată şi în creaţia lui Djubran, ne vom referi aici, nefiind locul de a trata problema vastă şi controversată a unui curent istoric romantic arab, de altfel foarte eterogen şi original în manifestările lui. Viaţa scriitorului a fost zbuciumată, marcată de îndelungata înstrăinare de pămîntul natal (începută de la vîrsta de unspre-zece ani), hotărîtoare pentru întreaga sa evoluţie interioară. Cauzele exodului de populaţie siro-libaneză şi arabă în general, în a doua jumătate a secolului al XlX-lea, au fost de ordin economic, social, cultural, dar mai ales politice şi religioase, dată fiind stăpînirea otomană, cu instituţiile ei tot mai sufocante şi oprimante. Este de notat faptul că în special nemusulmanii au fost uneori literalmente obligaţi să-şi părăsească patria, în căutarea „lumii noi, a libertăţii".1

Departe de a fi simple aglomerări de emigranţi, coloniile siro-libaneze (alcătuite în special din creştini maroniţi prin credinţă sau doar tradiţie) din New York, Philadelphia, Chicago, San Francisco au avut în sinul lor intelectuali de valoare, scriitori talentaţi care-au format adevărate focare culturale în jurul redacţiilor de periodice literare şi al unor ligi culturale constituite prin eforturi materiale proprii. „Animaţi de o fervoare în virtutea căreia nu şi-au uitat niciodată patria mamă, aceşti libanezi şi-au dat silinţa de a face şi mai iubit arabilor pămîntul natal", arată Gaston Wiet.2. Una din asociaţiile culturale importante create sub preşedenţia lui Djubran a fost ar-Rabita al-qalamiyya (Liga condeielor), creată în 1920, la New York. Statutul ei a fost redactat de Mikhayl Nu’-ayme, iar Djubran i-a alcătuit emblema: simbolurile artei scriitoriceşti, primind lumină de la soare