Conferinţa ce urmează necesită un scurt cuvânt in- [1] troductiv. Dacă cineva ne-ar arăta acum două picturi ale lui Paul Klee în original, pictate de acesta în anul morţii sale - acuarela Sfinţi văzuţi de la o fereastră şi tabloul Moarte şi foc, pictat în tempera pe pânză -, am zăbovi îndelung în faţa lor, abandonând orice pretenţie de înţelegere nemijlocită. Dacă poetul Georg T rakl ne-ar recita el însuşi acum poemul Şapte cântece ale morţii, l-am putea asculta de mai multe ori, abandonând în cele din urmă orice pretenţie de înţelegere nemijlocită. Dacă Werner Heisenberg ne-ar expune în acest moment câteva dintre ideile sale de fizică teoretică, cu ajutorul cărora el caută să afle formula universului, probabil că n-ar exista decât cel mult doi sau trei dintre auditori care să-I poată urmări, în timp ce noi, ceilalţi, ar trebui să abandonăm atunci, fără nici cea mai mică obiecţie, orice pretenţie de înţelegere nemijlocită.

-f- Însă atitudinea noastră e diferită atunci când e vorba de gândirea ce poartă numele de filozofie. Căci ea e chemată să ofere oricăruia dintre noi "înţelepciune", dacă nu chiar "îndrumări pentru o viaţă fericită". Însă s-ar putea ca o astfel de gândire să fie pusă în ziua de azi într-o situaţie în care e imperios necesar să mediteze la cu totul altceva, nemaiputând oferi o folositoare înţelepciune de viaţă. S-ar putea ca, între timp, să fi devenit necesară o gândire ce trebuie să mediteze asupra acelui ceva de la care chiar picturile, poemul şi teoria matematico-fizică pe care le-am amintit îşi primesc determinarea. Ar trebui atunci să abandonăm, şi aici, pretenţia de înţelegere nemijlocită. Cu toate acestea, se cuvine să ascultăm cele spuse aici, căci e vorba de a gândi un lucru pe care nu-l putem nicidecum ocoli, dar care are totodată un caracter preliminar. [2] Nu trebuie de aceea să ne surprindă şi nici să ne mire dacă cei mai mulţi dintre auditori vor rămâne descumpăniţi şi nu vor înţelege mare lucru din conferinţă. Dacă totuşi câţiva dintre ei vor reuşi, acum sau mai târziu, să mediteze mai departe asupra celor spuse aici, acest lucru nu-l putem şti. Ceea ce urmărim să facem în conferinţa de faţă este să spunem câte ceva despre încercarea de J! gândi fiinţa fără a face recurs la fii!lţare, adică fără a căuta acolo o întemeiere a ei. Incercarea de a gândi fiinţa fără fiinţare a devenit necesară deoarece altminteri, după cum îmi pare, nu mai există nici o altă posibilitate de a aduce în perimetrul privirii fiinţa a ceea ce este astăzi pe tot cuprinsul globului pământesc, şi cu atât mai puţin de a determina într-un mod satisfăcător relaţia omului cu ceea ce, până acum, a fost numit "fiinţă".