Există o viziune asupra culturii: pământul este populat de grupuri de oameni, iar aceste grupuri sunt unite prin practici comune. Fiecare dintre aceste culturi, cu obiceiurile și artele lor distincte, aparține oamenilor născuți în cadrul ei și fiecare trebuie apărată împotriva interferențelor externe. Acest punct de vedere presupune că cultura este o formă de proprietate, că cultura aparține oamenilor care o trăiesc. Un avantaj al acestui punct de vedere este că încurajează oamenii să își prețuiască propriul patrimoniu; de asemenea, le oferă resurse pentru a-l apăra, ca atunci când muzeele sunt presate să returneze proprietarilor de drept obiecte achiziționate în circumstanțe dubioase. Ipoteza conform căreia cultura poate fi deținută are o coaliție surprinzător de largă de susținători, inclusiv nativiștii care au investit în tradițiile lor naționale și cei care speră să oprească aproprierea culturală prin declararea proprietății culturale a unui grup ca fiind interzisă străinilor. Există o a doua viziune asupra culturii care respinge ideea că aceasta poate fi deținută.

Această viziune este exemplificată de Xuanzang, călătorul chinez care a mers în India și a adus înapoi manuscrise budiste. Ea a fost îmbrățișată de savanții arabi și persani care au tradus filosofia greacă. Ea a fost practicată de nenumărați scribi, profesori și artiști care au găsit inspirație departe de cultura lor locală. În zilele noastre, ea a fost susținută de Wole Soyinka și de mulți alți artiști care lucrează în urma colonialismului european. Pentru aceste personalități, cultura este creată nu numai din resursele unei comunități, ci și din întâlnirile cu alte culturi. Ea este creată nu numai din experiența trăită de indivizi, ci și din forme și idei împrumutate care îi ajută pe indivizi să își înțeleagă și să își articuleze experiența în moduri noi.

Privite prin prisma culturii ca proprietate, aceste figuri pot părea intruși, apropriați, chiar hoți. Cu toate acestea, ei și-au desfășurat activitatea cu umilință și dedicare, deoarece au intuit că cultura evoluează prin circulație; au știut că ideile false de proprietate și posesie impun limite și constrângeri, conducând la forme de exprimare sărăcite. Această carte nu este o celebrare a marilor cărți, nici o apărare a canonului occidental. Viziunea asupra culturii care apare aici este mai dezordonată și, cred eu, mai interesantă: una a influențelor îndepărtate, reunite prin contact; a inovației conduse de tradiții distruse, reconstituite din cioburi recuperate. Personajele care au promovat acest punct de vedere au fost adesea nerecunoscute, iar unele rămân necunoscute și astăzi în afara unei mâini de specialiști. Mulți îmi erau necunoscuți înainte să încep să privesc dincolo de canoanele stabilite și să-i las pe protagoniștii acestei cărți să mă conducă pe cărări mai puțin umblate și pe drumuri ascunse.