Azi, după ce am văzut iar mănăstirea Neamţului, «vechea Mănăstire Albă, cu trecut aşa de neguros şi de bogat», după ce am văzut Cetatea, «cuibul aprigilor războinici de odinioară», m-am suit de la un han, care răsufla aburi de mâncări felurite, într-o birjă mare cât o corabie, la care erau înhămaţi patru cai cu coastele destul de arătoase. Mă gândeam la vremea când am cutreierat cu tine aceste locuri, când am mâncat ouă răscoapte, sus, între ruini, când am băut, firitisindu-ne unul pe altul în singurătatea aceea, sticla cea cu vin armaş pe care ne-o dăruise părintele Visarion, şi când am cântat într-un amurg liniştit, într-o pulbere de aur: Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel, Unde curge-n vale un râu mititel... Uite, că de ieri mi-aduc aminte de înserarea aceea, de melodia noastră trăgănată pe care o cântam cu glasuri aşa de mişcate, şi de versurile pe care le-am zgâriat acolo, pe o piatră, de versurile înflăcărate pe care nu le-am mai găsit şi din care-mi aduc aminte numai frânturile de la începutul acestei epistole...

Şi m-am suit, în haradaica aceea cu patru cai, între buccele mari, între madame grase care se uitau zâmbind la mine, ş-am pornit spre târguşorul meu natal într-un sunet domol de clopote dogite. La spate aveam, departe, munţii în ceaţă; înainte se desfăşurau dealuri păduroase; şi mă simţeam, cu toată tovărăşia gălăgioasă, uşor şi vesel ca în cea dintâi tinereţă. Prin nouraşii de praf luminos care ne urmăreau în vârtejuri, priveam ogoarele verzi, satele liniştite cu biserici albe. sclipirile depărtate ale apelor... Din când în când ne întâlneam cu băieţandri care-şi păşteau în şanţuri boulenii albi cu coarnele lucii. Ne urmăreau cu priviri liniştite până departe, şi rămâneau în urmă, tot mai în urmă. Şi parcă îmi venea să mă opresc, să-i întreb, să le spun o vorbă bună. Erau chipuri pe care le mai văzusem, pe care le uitasem de cînd m-am înstrăinat, şi pe care le regăseam aceleaşi în liniştea şi seninătatea lor. Şi cu cât mă apropiam de locul unde m-am născut, cu atât se deşteptau amintirile copilăriei, vii şi luminoase, parcă răsăreau din împărăţia uitării, prietini pierduţi, care mă salutau cu zâmbete de bunătate.

Descarcă acum Domnul Trandafir de Mihail Sadoveanu în format PDF și trăiește o poveste de neuitat despre noblețea umană, devotament și sacrificiu. O capodoperă a literaturii române care te va impresiona prin profunzimea personajelor și a tematicii abordate!