Lucrurile vin de niciunde. Mintea se golește și apoi în cadru apare o pară. Perfectă, verde, cu codița înclinată, cu o singură frunză. Se află într-un bol de ceramică și stă cuibărită între limete, în mijlocul mesei de picnic uzate, pe o verandă veche, lângă un lac, în străfundul unei păduri, aproape de mare. Lângă castron e un sfeșnic de alamă plin de picături de ceară și de praful așezat în timpul unei ierni lungi în care a fost lăsat descoperit pe un raft. Farfurii din care pastele s-au mâncat numai pe jumătate, un șervet de masă desfăcut, restul de vin roșu în sticlă, un fund de lemn pentru pâine artizanal neșlefuit, pâinea ruptă, nu tăiată. O carte de poezii mucegăită zace deschisă pe masă. Odă unei ciocârlii, înălțându-se în albastrul cerului — exprimând suferință și emoție — îmi revine în minte pe când privesc fix rămășițele cinei de-aseară. Cântecele-mi toate, / Ca și al tău, de lume-ar fi ascultate. A citit foarte frumos. „Pentru Anna.“ Am stat cu toții acolo vrăjiți, amintindu-ne de ea. Puteam să-l privesc numai pe el o veșnicie și să fiu fericită. Puteam să-l ascult cu ochii închiși, să-i simt respirația, să-i simt cuvintele învăluindu-mă pentru totdeauna. E tot ce îmi doresc. Dincolo de masă, lumina se împuținează când se strecoară printre storuri, strălucind apoi deasupra copacilor pestriți, a suprafeței albastre curate a lacului, a umbrelor întunecate ale copacilor tupelo de pe malul apei, unde razele soarelui dispar repede peste zi. Mă uit la restul de cafea îngroșată și veche dintr-o ceașcă murdară și mă gândesc dacă să o beau. Aerul e răcoros. Tremur în capotul liliachiu-pal — al mamei — pe care îl port în fiecare vară când ne întoarcem în tabără. Are mirosul ei, te duce cu gândul la o stare de toropeală și e pătat cu excremente de șoarece. Este perioada mea preferată în Pădurea de Niciunde. Dimineața devreme, lângă lac, înainte să se fi trezit toată lumea. Lumina soarelui e limpede, nemișcată, apa e înviorătoare, caprimulgii țipători au tăcut în cele din urmă. În fața ușii de la verandă, pe mica platformă de lemn, s-a strâns nisipul printre dale — trebuie adunat. De plasa de protecție a ușii se sprijină o mătură, lăsând o adâncitură, dar o ignor și mă îndrept pe potecă spre plaja noastră. În spatele meu, balamalele ușii scârțâie, opunându-se.