La această oră Vâlcea are unul din scriitorii reali şi importanţi ai României. Nu vreau să folosesc aici cuvântul mare, pentru că el poate să fie un cadru relativ. Mihăiţă Mihai Lovişte e un scriitor adevărat, iar acest lucru e foarte rar. El scrie aşa cum scriau marii prozatori ai timpului. Astăzi, acestora li se mai spune „bătrânii”, „demodaţii”, „expiraţii”, Dostoievski, Tolstoi, Dickens, Balzac. M.M. Lovişte scrie ca aceşti „bătrâni expiraţi”, cu diferenţa că el dispune de un potenţial uman al zilelor noastre, pe care cei dinaintea sa nu-l aveau. Romancierul de faţă este cu siguranţă unul autentic, iar când îi citeşti cărţile, nu le mai laşi din mână. Trăieşti în mod sincer bucuria lecturii. Fiecare dintre volumele sale e o epopee cutremurătoare, realizată extraordinar. Autorul dispune de un real talent de a nu copia realitatea, ci de a face din realitate literatură de calitate. 

Vâlcea are în M.M. Lovişte unul din scriitorii valoroşi ai României, chiar dacă astăzi, ca şi ieri şi poate ca şi mâine, ierarhizarea scriitoricească se va face după alte criterii decât cele valorice. Romanul de ficţiune Ucenicii cuvântului aduce cu o minunată şi tainică rugăciune a autorului pentru sine şi semenii săi, făcută în ascuns, ca în ascuns să primească iertarea. Altfel spus, e o reuşită literară. Sunt pe deplin convins că M.M Lovişte va rămâne în istoria literaturii române şi că cel puţin una din cărţile sale poate deveni o capodoperă literară.

Cartea romancierului M.M. Lovişte se înscrie pe linia marilor romane religioase. Deşi autorul e un scriitor de ficţiune, totuşi, romanul cuprinde istoria mântuirii neamului omenesc. M.M. Lovişte pleacă de la ispitirea Domnului nostru Iisus Hristos în pustia Quarantaniei şi trece prin toate etapele biblice ce cuprind această istorie. 

Scriitor erudit, cu o limbă românească narată ce curge frumos, cu mult suspans creat cititorului, cu personaje credibile, excelent creionate, cu date precise, cu evenimente minunat descrise: localităţi, munţi, lacuri, atmosfera, toate te ţin aplecat spre o lectură dornică de gnoză. Prozatorul trece cu subtilitate şi uşurinţă literară de la un eveniment la altul. Se găsesc în lectura lui: Întruparea, Jertfa, Învierea şi Înălţarea, toate petrecute în mijlocul poporului biblic. 

Deşi este un autor profan, adâncimea scrisului te trimite către o excelentă cunoaştere teologică. Meritul incontestabil al romancierului se reflectă şi în faptul că romanul se adresează deopotrivă tuturor categoriilor de cititori, fără deosebire de religie, cunoştinţe teologice, profane, ştiinţifice, literare, filozofice şi fără deosebire de vârstă, sex sau culoare. Cheia romanului o reprezintă centralitatea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat-Dumnezeu-Omul, care se găseşte în mijlocul evenimentelor narate de autor. Dialogul din roman dovedeşte lupta pe viaţă şi pe moarte a omului cu răul, dar şi drumul lui în libertatea cu care l-a înzestrat Dumnezeu încă de la creaţie. Se citeşte cu respiraţia tăiată.