Problema ridicată de această carte nu poate primi un răspuns simplu și bine definit. Lumea este prea complexă și prea variată pentru ca așa ceva să fie posibil. Dar nu sunt greu de remarcat diferențele uriașe în ceea ce privește capacitatea de a modela relațiile internaționale pe care o au diferiții factori și de a identifica cei mai importanți și mai influenți actori. În ceea ce privește statele, după cel de-al Doilea Război Mondial, SUA au fost de departe primul dintre inegali și au rămas astfel. SUA stabilesc și azi termenii în care se discută la nivel global problemele, de la relația dintre Israel și Palestina, Iran, America Latină, războiul împotriva terorii, ordinea economică internațională, drepturiși justiție,și altele până la ultimele chestiuni ale supraviețuirii civilizației (războiul nuclear și distrugerea mediului). Cu toate acestea, puterea SUA s-a tot diminuat după ce a atins un maximum fără precedent în 1945. După acest declin inevitabil, puterea Washingtonului este, într-o oarecare măsură, exercitată în cadrul unei „ordini mondiale de facto“ construită de „stăpânii universului“, pentru a folosi termenii utilizați de presa economică pentru a se referi la principalele puteri capitaliste (țările G7), împreună cu instituțiile financiare pe care le controlează în „noua epocă a imperialismului“, precum Fondul Monetar Internațional și organizațiile mondiale ale comerțului.1 Acești „stăpâni ai universului“ sunt, desigur, departe de a fi reprezentativi pentru populația puterilor dominante. Chiar și în cele mai democratice state, populația are doar un impact redus asupra deciziilor politice. În Statele Unite, niște cercetători cunoscuți au ajuns la concluzia că „elitele economice și grupurile organizate care reprezintă interese de afaceri au un impact independent substanțial asupra politicii SUA, pe când cetățenii obișnuiți sau grupurile care le reprezintă interesele au o influență independentă redusă sau chiar inexistentă“. Rezultatul studiului lor, concluzionează autorii, „furnizează dovezi substanțiale în favoarea teoriilor dominației economice a elitelor sau a pluralismului părtinitor, dar nu și pentru teoriile democrației majoritare electorale sau ale pluralismului majoritar“.

Alte studii au arătat că majoritatea populației, aflată la nivelul inferior al venitului și al bogăției, este efectiv exclusă din sistemul politic, este ignorată de reprezentanții ei formali, în timp ce un segment nesemnificativ de la vârf are o influență disproporționată; de asemenea,s-a arătat că, pe termen lung, finanțarea campaniilor este un bun indicator al alegerilor politice.2 O consecință este așa-numita apatie; oamenii nu se mai deranjează să voteze. Există o importantă corelație de clasă. Motive asemănătoare au fost discutate cu trei decenii și jumătate în urmă de către unul dintre cei mai importanți specialiști în politici electorale: Walter Dean Burnham. El a legat absenteismul de o „particularitate comparativă esențială a sistemului politic american: absența totală a unui partid socialist sau al muncii, în calitate de competitor organizat pe piața electorală“ care, a argumentat el, este responsabilă pentru mare parte din absenteismul în masă „a anumitor clase sociale“, ca și pentru dispariția opțiunilor politice care ar putea fi susținute de populație, dar s-ar opune intereselor elitelor. Observațiile lui sunt valabile și astăzi. Într-o analiză a alegerilor din 2014, Burnham și Thomas Ferguson au arătat că ratele participării la vot „amintesc de primele zile ale secolului al XIX-lea“, când dreptul la vot era efectiv limitat la bărbații albi împroprietăriți. El concluzionează că „atât cifrele provenind din sondaje, cât și bunul-simț ne arată că un număr uriaș de americani sunt acum circumspecți cu ambele partide politice importante și tot mai nemulțumiți de perspectivele pe termen lung. Mulți sunt convinși că deciziile politice sunt controlate de cei puțini, dar cu interese economice majore. Oamenii au nevoie de acțiuni eficiente care să oprească declinul economic pe termen lung și să niveleze inegalitățile economice, dar nimic de genul ăsta nu va fi oferit la scara necesară de nici unul din cele două partide majore americane, ambele supuse intereselor financiare. Aceasta probabil că va duce doar la o dezintegrare a sistemului electoral, vizibilă deja în alegerile pentru Congres din 2014.“3