Autor Patrick Lemoine
Categorie Dezvoltare personală
Subcategorie Inteligența Emoțională
Introducere
Au făcut ca umanitatea să progreseze cu pași mari, au revoluționat cunoașterea pe care o avem despre lume, pământ, om, s-au bătut pentru ideile lor, au schimbat cursul istoriei, au fost vizionari, au inventat o frumusețe fără egal; toate și toți au împlinit lucruri mărețe, au devenit legendari, numele lor traversează secole și frontiere.
De ce? Pentru că sunt genii, cele mai mari genii ale istoriei omenirii. Cu toate acestea, din păcate, unii dintre ei s-au dedicat comiterii răului, să distrugă, să masacreze, să lase o urmă sângeroasă a existenței lor. Au oare toate aceste personaje extraordinare puncte comune, asemănări? Etimologie Dar de unde provine, de fapt, cuvântul geniu?
La ce folosește? Ce ne propune? Termenul vine din latinescul genius, care, la rândul său, provine din greacă, γεννάν, însemnând a da naștere, a crea, ceea ce ne trimite din start către Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor. Geniul suprem, fără îndoială... în caz că există.
Creația umană poate lua și alte forme, cum ar fi geniul civil sau geniul militar (oximoron, atenție!), geniul lui Aladin așteptând pe fundul lămpii fermecate, dar asta e altă poveste. Ființe ieșite din comun La șapte ore de la deces, deși Einstein nu-și dăduse acordul pentru așa ceva, creierul lui era examinat cu mare atenție. Rezultatul: emisferele cerebrale erau mai conectate decât la majoritatea oamenilor. Însă e oare la fel la toate marile genii? Să fie ele oare de altă natură decât natura umană?
TOP 10 Cărți