E trist că trebuie să punem o astfel de întrebare. În cursul natural al lucrurilor, fiecare om ar ști ce e iubirea. Dar, de fapt, nimeni nu știe sau numai rareori știe cineva ce e iubirea. Iubirea a devenit una dintre cele mai rare experiențe. Da, se vorbește despre ea. Se fac filme și se scriu cărți despre ea, se compun cântece despre ea, o vezi la emisiunile de la televizor, o auzi la radio, o vezi în reviste – o întreagă industrie există pentru a-ți furniza idei cu privire la ce anume e iubirea. Mulți oameni sunt implicați în industria menită a ajuta lumea să înțeleagă ce e iubirea. Cu toate acestea, iubirea rămâne un fenomen necunoscut. Și ar trebui să fie unul dintre cele mai cunoscute. E aproape ca și cum cineva ar întreba: „Ce e mâncarea?“ N-ai fi surprins dacă cineva ar veni și ți-ar pune întrebarea aceasta? Numai dacă cineva a flămânzit încă de la începutul vieții sale și n-a simțit niciodată gustul mâncării ar avea sens o astfel de întrebare. La fel e și în cazul întrebării „Ce e iubirea?“ Iubirea e hrana sufletului, dar tu ai dus lipsă de această hrană. Sufletul tău n-a primit deloc iubire, așa că nu îi știi gustul. De aceea întrebarea e relevantă, dar e păcat că ea trebuie să existe. Corpul a primit mâncare, așa că el continuă să trăiască; dar sufletul n-a primit mâncare, așa că sufletul e mort, sau nu s-a născut încă, sau e mereu cu un picior în groapă. 

Când ne naștem, ne naștem complet echipați cu capacitatea de a iubi și de a fi iubiți. Fiecare copil se naște plin de iubire și știe perfect ce e iubirea. Nu e nevoie să-i spui unui copil ce e iubirea. Dar problema apare din cauză că mama și tatăl nu știu ce e iubirea. Nici un copil nu primește părinții pe care îi merită – nici un copil nu primește vreodată părinții pe care îi merită; acei părinți pur și simplu nu există pe pământ. Iar până să ajungă la vârsta la care va fi și el părinte, copilul își va fi pierdut la rândul lui capacitatea de a iubi. Am auzit despre o mică vale în care copiii se nășteau și în decurs de trei luni orbeau cu toții. Era o societate mică, primitivă, și exista acolo o insectă care provoca o infecție și apoi orbirea, așa că toată comunitatea orbise. 

Fiecare copil se năștea cu ochi care funcționau perfect, dar în trei luni maximum erau deja orbi din cauza acelor insecte. Probabil că la un moment dat, în viața lor, copiii aceia au întrebat: „Ce sunt ochii? Ce vrei să spui când folosești cuvântul ochi? Ce este vederea? Ce înseamnă să vezi?“ Iar întrebarea era relevantă în acest caz. Copiii aceia se născuseră cu vedere, dar o pierduseră undeva pe parcursul creșterii lor. Asta s-a întâmplat cu iubirea. Fiecare copil se naște cu atât de multă iubire câtă poate fi cuprinsă într-o ființă omenească, cu o iubire debordantă. Un copil se naște ca iubire; un copil e alcătuit din materia numită iubire. Dar părinții nu-i pot oferi iubire. Ei au reminiscențele lor – propriii lor părinți nu i-au iubit niciodată. Părinții pot doar să se prefacă. Ei pot să vorbească despre iubire. Pot să spună: „Te iubim foarte mult“, dar ceea ce fac ei de fapt este opusul iubirii. Felul în care se comportă, felul în care tratează copilul este insultător; nu există respect. Nici un părinte nu-și respectă copilul. Cine se gândește vreodată să arate respect unui copil? Un copil nu e deloc considerat a fi o persoană. El e considerat a fi o problemă. Dacă stă cuminte, e bun; dacă nu țipă și nu face nici o năzbâtie, e bine; dacă se ferește din calea părinților, perfect. Așa ar trebui să fie un copil. Dar nu există respect și nu există iubire. Părinții nu au cunoscut iubirea. Soția nu l-a iubit pe soț, soțul n-a iubit-o pe soție. Iubirea nu există între ei – în locul ei există dominarea, posesivitatea, gelozia și tot felul de otrăvuri care distrug iubirea. Tot așa cum o anumită otravă îți poate distruge vederea, la fel și otrava posesivității și a geloziei îți poate distruge iubirea. Iubirea e o floare fragilă. Ea trebuie protejată, trebuie udată, trebuie sprijinită; numai atunci devine ea puternică. Iar iubirea copilului e foarte fragilă – firesc, pentru că un copil e fragil, corpul lui e fragil. Crezi că un copil lăsat singur poate supraviețui? Gândește-te numai cât de neajutorat e puiul de om – dacă îl lași singur, îi e, practic, imposibil să supraviețuiască. Va muri, și asta se întâmplă și cu iubirea. Iubirea e lăsată singură, nesupravegheată.

Carti Editura Litra in format PDF.