Descarca Hippie de Paulo Coelho in format pdf.

Karla stătea în Piața Dam, întrebându-se când avea să ajungă cel care urma s-o însoțească în aventura – după părerea ei, evident – magică. Renunțase la slujba din Rotterdam – care era doar la o oră cu trenul, dar, pentru că voise să economisească fiecare centimă, făcuse autostopul, iar drumul durase aproape o zi. Aflase despre călătoria în Nepal dintr-un ziar alternativ, din cele care existau cu zecile și se vindeau la un preț derizoriu, deși erau făcute cu multă sudoare, iubire și muncă de către oameni care credeau că au ceva de spus. După o săptămână de așteptare, a început să se neliniștească. Discutase cu vreo zece băieți, veniți fiecare din altă parte a lumii, dar pe care nu-i interesa decât să stea acolo, în piața care avea drept unică atracție un monument în formă de falus, ceea ce ar fi fost de așteptat să le stimuleze virilitatea și curajul. Dar nu; niciunul dintre ei nu voia să se ducă în locuri atât de îndepărtate.

Nu era vorba de distanță: majoritatea veneau din Statele Unite, din America Latină, din Australia și alte locuri care presupuneau bilete foarte scumpe de avion și multe puncte de frontieră în care ar fi putut fi opriți și obligați să se întoarcă în țările lor de proveniență, fără să apuce să cunoască niciuna din cele două capitale ale lumii. Ajungeau în piața banală, se așezau pe jos, se bucurau că pot să fumeze marijuana sub privirile polițiștilor și ajungeau să fie literalmente sechestrați de tot felul de secte și culte de care era plin orașul. Dar, măcar pentru o vreme, uitau de ceea ce auzeau zi de zi: „Fiule, tu trebuie să-ți continui studiile la universitate, să-ți tai pletele alea, să nu-ți faci părinții de rușine, fiindcă lumea (lumea?) o să spună că noi te-am crescut prost, ce asculți tu acolo NU e muzică, a venit timpul să-ți găsești de lucru, uită-te și tu la fratele tău (sau la sora ta), e mai mic decât tine și are destui bani să-ți plătească și ție distracția, fără să vină să ne ceară nouă.

Departe de eterna litanie a familiei, acum erau oameni liberi, iar Europa era un loc sigur (cât timp nu se aventurau să treacă de faimoasa Cortină de Fier, „invadând” o țară comunistă) și ei erau fericiți, pentru că în călătorii înveți tot ce-ți trebuie pentru restul vieții, atâta vreme cât nu e nevoie să le dai socoteală părinților.

— Tată, eu știu că vrei să am o diplomă, dar asta o să pot să fac oricând, acum am nevoie să capăt experiență. Niciun părinte nu putea să înțeleagă acest fel de a gândi, așa că nu-ți rămânea decât să-ți pui niște bani deoparte, să mai vinzi ceva și să pleci de acasă în timp ce familia dormea. Așadar, Karla era înconjurată de oameni liberi și hotărâți să trăiască lucruri pe care cei mai mulți n-aveau curajul să le încerce. Atunci de ce să nu plece cu autobuzul în Kathmandu? „Pentru că nu e Europa”, i se răspundea. „E ceva cu totul necunoscut pentru noi. Aici, dacă ni se întâmplă ceva, putem merge oricând la consulat să cerem repatrierea.” Karla nu auzise decât de un singur caz de genul acesta, dar era o legendă, iar legenda devine adevărată doar când e repetată de multe ori. În cea de-a cincea zi, tot așteptându-l pe cel pe care să-l desemneze „însoțitorul” ei, a început să o cuprindă disperarea – cheltuia bani plătind un hostel, când ar fi putut foarte ușor să doarmă în Magic Bus (acesta era numele oficial al autobuzului de 100 de dolari și mii de kilometri).

S-a decis să intre în prăvălia unei clarvăzătoare, pe lângă care trecea mereu înainte de a ajunge în Piața Dam. Ca de obicei, locul era gol – în septembrie 1970 toată lumea avea puteri paranormale sau era pe cale să le capete. Dar Karla era o femeie practică și, cu toate că și ea medita în fiecare zi și era convinsă că începuse să-și activeze cel de-al treilea ochi – un punct invizibil situat în frunte –, până la acel moment dăduse numai peste băieții nepotriviți, chiar și atunci când intuiția îi garanta că erau buni.