În tren, încă nu era nimic în neregulă. A început în Veneția, cu aleile. Chiar în timp ce motoscaunul venea dinspre gară, părăsind Canale Grande pentru scurtătură, Michael a observat aleile din dreapta și din stânga. Dar nu le-a acordat prea multă atenție pe moment, pentru că la început a fost complet cucerit de Veneția Veneției: apa dintre case, gondolele, laguna și seninătatea roz cărămiziu a orașului. Căci Mihail se afla pentru prima dată în Italia, la vârsta de treizeci și șase de ani, în luna de miere. A petrecut ani de zile în Anglia și Franța, dar a evitat întotdeauna Italia, simțind că nu era încă timpul lui, că nu era încă pregătit. Punea Italia printre lucrurile cu care crescuse, precum procrearea urmașilor săi, și se temea în secret de ea, se temea de ea ca de soarele puternic, de mirosul de flori și de femeile foarte frumoase. Dacă nu s-ar fi că s ătorit și nu ar fi intenționat să trăiască o viață de cuplu obișnuită, începând cu o lună de miere în Italia, și-ar fi amânat călătoria în Italia până la sfârșitul timpului. Chiar și acum, el a venit în luna de miere, ceea ce este cu totul altceva, și nu în Italia. Oricum, putea veni acum pentru că era deja căsătorit. Acum, se gândea el, nu mai era amenințat de pericolul care era Italia. Primele zile au trecut liniștite, între deliciile lunii de miere și vizitele mai blânde și mai puțin extenuante. Așa cum se cuvine unor oameni cu o mare inteligență și o enormă autocritică, Michael și Erzsi au încercat să găsească echilibrul corect între snobism și anti-snobism. Nu s-au epuizat făcând tot ce le cerea baedekerul, dar cu atât mai puțin au vrut să facă parte dintre cei care se întorc acasă și se laudă: muzee... ei bine, noi nu am fost la muzee, desigur - și se uită mândri unul la altul. Într-o seară au fost la teatru și, când s-au întors în holul hotelului, Michael a simțit nevoia să mai bea ceva. Nu știa exact ce, dar ceea ce își dorea cel mai mult era un vin dulce și își amintea de gustul ciudat și clasic al vinului de Samos și de câte ori îl gustase într-un mic magazin de vinuri de pe Rue des Petits Champs, nr. 7, din Paris, și se gândea că Veneția era la jumătatea drumului spre Grecia și că se putea obține cu siguranță vin de Samos sau poate Mavrodaphne, pentru că nu era încă familiarizat cu vinurile italiene. A rugat-o pe Erzsie să urce singură și el va veni imediat, doar pentru a bea un pahar - într-adevăr, doar un pahar -, spuse el serios, căci Erzsi, tot cu o falsă seriozitate, îl îndemna să fie moderat, așa cum îi stă bine unei tinere femei. Îndepărtându-se de Canale Grande, de-a lungul căreia se afla hotelul lor, a ajuns la străzile din jurul Frezzeriei, unde, la această oră a nopții, mulți venețieni încă se plimbau, cu acel aer de furnică aparte care este caracteristic locuitorilor acestui oraș. Oamenii merg doar pe anumite trasee, precum furnicile când își încep migrația pe aleea din grădină; celelalte străzi rămân goale. Michael a insistat și el pe traseul furnicilor, deoarece s-a gândit că barurile și fiaschetteriile trebuie să se afle cu siguranță de-a lungul străzilor aglomerate și nu în bezna incertă a străzilor pustii. A găsit mai multe localuri care vindeau băuturi, dar cumva niciunul dintre ele nu era ceea ce căuta. Toate aveau ceva în neregulă cu ele. Unul avea oameni prea eleganți, altul prea simpli, iar el nu putea asocia băutura pe care o căuta cu niciunul dintre ei. Băutura avea cumva un gust mai retras. Treptat, a început să simtă că trebuie să existe un singur loc în Veneția unde se vinde și că va trebui să îl găsească din instinct. Așa a ajuns pe alei