Trenul de Habarovsk ajungea la Moscova pe la orele nouă dimineaţa. Îmbrăcat în pijama, un tânăr îşi scărpina capul ciufulit şi privea pe fereastră; întunericul dimineţii de toamnă începea să se destrame. Căscând, tânărul se adresă persoanelor de pe culoar, care aşteptau la rând cu prosopul şi săpunul în mână:

— Cetăţeni, cine e ultimul? I se spuse că, după nenea ăla care ţinea în mână un tub de pastă de dinţi stâlcit şi un săpun pe care mai stăruiau lipite bucăţi dintr-un ziar, îşi ţinuse rând o cetăţeană corpolentă. — Oare de ce-o fi funcţionând numai o singură toaletă? spuse tânărul. Ne apropiem de punctul terminus, de capitală, şi însoţitorii vagonului se ocupă numai de afaceri, pentru o servire civilizată a pasagerilor nu mai au timp.

După câteva minute apăru şi femeia corpolentă, îmbrăcată în capot; tânărul îi spuse: — Cetăţeano, sunt şi eu după dumneata, dar deocamdată intru la mine în cupeu ca să nu mai încurc lumea pe culoar. În cupeu tânărul îşi deschise geamantanul de culoare portocalie şi începu să contemple lucrurile din el. Dintre tovarăşii lui de călătorie, unul – cu ceafa groasă şi proeminentă – sforăia, altul – un tânăr chel şi rumen la faţă – îşi aranja nişte hârtii într-o servietă; cel de-al treilea – un bătrân uscăţiv – şedea şi privea pe fereastră, sprijinindu-şi capul în pumni. Tânărul îl întrebă pe cel rumen la faţă: — Mai citiţi? Trebuie să-mi pun cartea în geamantan. Ar fi dorit ca vecinul să-i admire geamantanul. Avea în el câteva cămăşi de viscoză şi un Mic dicţionar de filozofie, nişte.....