Un an nou şi prima zi de şcoală după vacanța de Crăciun. Şi aveam emoții - de fapt, atât de multe emoții încât vomitasem de nu mai puțin de trei ori în dimineața aceea. Pulsul mi se zbătea într-un ritm îngrijorător. Anxietatea se făcea vinovată pentru bătăile neregulate ale inimii mele, ca să nu mai vorbim de cauza vărsăturilor supărătoare care mă chinuiau. Netezindu-mi noua uniformă de şcoală, mi-am privit reflexia în oglinda de la baie şi abia dacă m-am recunoscut. Pulover bleumarin cu emblema Tommen College pe piept, cămaşă albă şi cravată roşie. Fusta gri până la genunchi, dezvăluind două picioare slăbănoage şi subdezvoltate, terminându-se cu colanți cafenii, şosete bleumarin şi pantofi negri cu toc mic. Arătam aşa de nelalocul meu! Aşa mă şi simțeam. Singura consolare era că pantofii cumpărați de mama mă făceau să ajung la 1,52 metri. Eram, din toate punctele de vedere, ridicol de mică pentru vârsta mea. 

Eram teribil de slabă şi nedezvoltată, cu două ouă prăjite în loc de sâni, evident rămânând neatinsă de explozia pubertății prin care trecuse orice fată la anii mei. Părul meu lung şi castaniu era desfăcut şi îmi aluneca până la mijlocul spatelui, prins cu o bentiță roşie simplă. Nu eram machiată, părând astfel la fel de tânără şi de mică pe cât mă simțeam. Ochii erau prea mari pentru fața mea şi aveau o nuanță şocantă de un albastru-închis. Am încercat să mijesc ochii ca să văd dacă asta îi face să pară mai umani şi m-am chinuit să-mi subțiez buzele pline trăgându-mi-le uşor în gură. Nu. Ochii mijiți nu mă făceau decât să arăt ciudat - şi puțin rigidă. Scoţând un oftat frustrat, mi-am atins obrajii cu vârful degetelor şi am răsuflat tremurat. Îmi plăcea să cred că, pentru ce îmi lipsea la capitolul înălţime şi sâni, compensam ca nivel de maturitate. Eram o fată cu capul pe umeri şi cu un suflet bătrân. Dădaca Murphy îmi spunea mereu că m-am născut cu o minte bătrână. Era adevărat într-o oarecare măsură. Nu fusesem niciodată genul care să se lase orbită băieți sau de mofturi. Pur şi simplu nu eram genul. de Am citit o dată undeva că ne maturizăm odată cu suferința, nu cu vârsta. Dacă este adevărat, pe scară emoțională, eu eram o pensionară foarte bătrână. De multe ori mi-am făcut griji că nu funcţionez precum celelalte fete. Nu aveam aceleaşi nevoi sau interese față de băieți. Eu nu eram interesată de nimeni şi de nimic - băieți, fete, actori celebri, modele atrăgătoare, clovni, căţei... Bine, mă interesau cățeluşii drăguți şi câinii mari şi pufoşi, dar de restul nu-mi păsa.