Locuiesc la Villa Borghese. Nicăieri nu e nici un fir de praf, nici un scaun
mişcat de la locul lui. Suntem singuri aici şi suntem morţi.
Aseară, Boris a descoperit că are păduchi. A trebuit să-1 bărbieresc la
subţiori şi chiar şi atunci mâncărimea nu i-a dat pace. Cum poate cineva să
facă păduchi într-un peisaj atât de frumos? Dar ce contează? Poate că nu neam
fi apropiat niciodată atât de mult unul de altul, Boris şi cu mine, dacă n-ar
fi fost păduchii.
Boris tocmai mi-a prezentat pe scurt ideile lui. Prezice starea vremii.
Vremea va fi în continuare nefavorabilă, spune el. Or să mai fie calamităţi,
moarte, disperare. Nicăieri nu e nici cea mai vagă urmă de schimbare.
Cancerul timpului ne mănâncă. Eroii noştri s-au sinucis sau se sinucid acum.
Deci eroul nu este timpul, ci atemporalitatea. Trebuie să ţinem pasul spre
puşcăria morţii. Nu există scăpare. Vremea n-o să se schimbe.
E toamna celui de-al doilea an pe care-1 petrec la Paris. Am fost trimis
aici pentru un motiv pe care n-am fost încă în stare să-1 dibui.
N-am bani deloc, nici resurse sau speranţe. Sunt cel mai fericit om de
pe pământ. Acum un an, acum sase luni de zile, credeam că sunt artist. Nu
mă mai gândesc deloc la treaba asta: pur şi simplu exist şi nimic mai mult.
Tot ce a fost literatură s-a dezlipit de mine. Nu mai sunt cărţi care trebuie
scrise, slavă Domnului!
Atunci, asta ce e? Nu e carte. E calomnie, defăimare, ponegrire. Nu e
carte în sensul obişnuit al cuvântului. Nu, e o insultă prelungită, un scuipat în
obrazul artei, un şut în fundul lui Dumnezeu, al omului, al destinului, al
timpului, al iubirii, al frumuseţii… a ce vrei tu. O să cânt pentru tine, probabil
puţin cam fals, dar o să cânt. O să cânt, în vreme ce tu orăcăi, o să dansez
peste leşul tău murdar.
Ca să cânţi, trebuie mai întâi să deschizi gura. Trebuie să ai doi plămâni
şi ceva cunoştinţe de muzică. Nu e nevoie să ai acordeon sau chitara.
Esenţialul e să vrei să cânţi. Deci ăsta e un cântec. Aşadar, cânt.
Pentru tine cânt acum, Tania. Tare-aş vrea să cânt mai bine, mai
melodios, dar, dac-ar fi fost aşa, probabil că n-ai fi consimţit niciodată să mă
asculţi. I-ai auzit pe ceilalţi cântând şi te-au lăsat rece. Au cântat prea frumos
sau nu destul de frumos.