Titlu Regii Blestemati Vol.1

Autor Maurice Druon
Categorie Ficțiune
Subcategorie Literatura contemporană

descarca-maurice-druon-regii-blestemati-vol1-pdf

La 47 de ani, Filip cel Frumos murea lăsând în locu-i pe neajutoratul Ludovic al Xlea.
Fără voinţa de fier a tatălui, neavând nici măcar masca aceluia, el e o umbră şovăitoare.
Făcut să fie condus de alţii, îşi ia "maşinal" poza de stăpân, pentru a-şi uita îndată
rolul. Bicisnic, înşelat, pătimaş, îşi exercită puterea cu toată lipsa de măsură. Sadic,
meschin şi ridicol, nu dispune de imaginaţia marilor sceleraţi. "Dar mă vor iubi ei vrândnevrând,
iar dacă nu mă vor iubi, am să fac astfel că au să tremure de frică văzându-mă
şi-au să strige «. Ura», ca şi cum n-ar mai putea de dragul meu."
Fraza similară atribuită de Costache Negruzzi Lăpuşneanului exprima energic esenţa
unei conduite politice. Aceea a lui Ludovic apare muiată în pulbere, mărturie a
neputinţei.
Favorizând asasinarea fostei sale soţii, Ludovic îşi dă pe faţă instinctele criminale.
Repudiindu-şi copilă, tatăl denaturat se arată într-o jalnică decrepitudine. Culcându-se cu
lenjereasa palatului, în chiar noaptea înmormântării tatălui, ireverenţa devine nebunie.
În el, orice afirmaţie se învecinează cu o negaţie: "Era rege şi nu ştia cian să domnească;
era om şi nu ştia cum să trăiască; era însurat şi nu avea soţie."
Cu tot dispreţul pentru oameni, Filip cel Frumos înţelesese să utilizeze pe unii exponenţi
ai burgheziei incipiente împotriva nobilimii. Enguerrand de Marigny, burghez normand,
devenit prim sfetnic regal, oferea regelui "sprijinul unei clase care, dezvoltânduse,
dobândea conştiinţa importanţei sale". Marigny reprezenta progresul, concretizat în
centralizarea puterii, unificarea monedei şi administraţiei, separarea puterii civile de autoritatea
bisericii, pacea cu vecinii, pacea internă, mărirea producţiei şi a schimburilor şi
altele ca acestea. Charles de Valois susţinea tacit sau pe faţă ambiţiile feudalilor, dispreţuind
pe Marigny pentru politica ostilă nobilimii, pentru originea modestă, pentru că
ajunsese un alter ego al regelui. Uşuraticul prinţ de sânge regal încarna "trecutul neîntrerupt",
în care, perspicace, regele, fratele său, nu mai credea.