La începutul anului 1944, soțul său, doctorul Lengyel, este chemat la sediul Gestapo din Cluj. Seara, Olga, îngrijorată, merge la doctorul Osvath, angajat al sanatoriului lor și coleg cu soțul ei, să-l întrebe dacă nu știe ceva despre soț. Îl găsește așezat la biroul soțului și cu nerușinare, după ce îi descrie noua situație în care el era avantajat ca prieten al nemților, îi pune în față două hârtii. Pe una scria că-i dă în chirie lui, lui Osvath, spitalul și casa de locuit și pe cealaltă că i le vinde. Olga n-a vrut să creadă că e ceva serios, dar Osvath a sunat la Gestapo în fața ei și le-a spus la telefon că, dacă nu revine cu un apel după 5 minute, să facă ce știu cu doctorul Lengyel. Ca să-și salveze soțul, Olga le-a semnat pe amândouă, iar doctorul Osvath îi explică că o va folosi pe cea necesară, când va fi nevoie. În sinea ei, Olga n-a crezut că Osvath va ajunge să stâpânescă multă vreme avutul lor, ci că mascarada se va sfârși curând.

A doua zi, soțul său a fost eliberat și s-a întors acasă. Dar Osvath îi ocupase biroul și spitalul, i-a pus în vedere să-și ia „boșorogii” (pe tatăl Olgăi și pe nașul lor, medicul internist Elfer Aladar, amândoi internați în acel moment în spital), iar casa trebuia să o elibereze cât mai repede și lucrurile împachetate să i le predea lui.

I-au luat pe bătrâni, nașul lor a fost primit într-un alt spital din Cluj, acolo unde a și murit câteva zile mai târziu, cu inima întunecată. Seara, când Olga a vrut să meargă în biroul ei din spital să-și ia lucrurile, a găsit ușa dintre casă și spital închisă cu lacătul. Peste câteva zile, dotorul Lengyel a fost chemat la poliția orașului unde medicul-șef ,Tibor Konczwald, i-a spus că va fi trimis în Germania pentru că este penurie de medici. Olga cu copiii și cei doi părinți, Ferdinand și Ana, au pornit spre sediul poliției unde erau și ei convocați, dar în drum spre sediu Olga a avut o presimțire rea și a vrut să se abată la mânăstirea de maici, unde avea o prietenă bună cu care voia să se sfătuiască. Prietena ei era plecată la Oradea, iar maica stareță a chemat-o acolo pe soția medicul Konczwald să decidă asupra familiei refugiate. Așteptând-o pe aceasta, Olga a trimis mesaj acasă să întrebe dacă s-a întors soțul. Răspunsul a fost că nu se întorsese, dar în fața casei, lăptarul lor, domnul Câmpean, încă îi mai așteptă cu căruța să-i ducă în ascuznzătoarea pregătită sub casa lui, aflată la o oră de mers din Cluj. Olga avea să scrie astfel despre acest om: „Cu toate că era numai un simplu țăran,Câmpean era de o inteligență sclipitoare înnăscută. Când și-a dat seama că Osvath ne deposedase de spital, convins că acesta dorea să-l și lichideze pe dr Lengyel, a pregătit pentru noi un adăpost subteran, ascuns sub casa lui. Venea deseori la oraș cu căruța lui trasă de un cal, fără să atragă atenția și ne ruga să ne ascundem la el la gospodărie.”