Astăzi, la treizeci de ani după moartea sa, numele de Gurdjieff, care iese la iveală dintr-un fond de zvonuri contradictorii, este recunoscut ca cel al unui mare maestru spiritual, așa cum apar în istoria omenirii în epocile de tranziție. Văzând direcția pe care o lua civilizația modernă, el și-a asumat sarcina de a trezi în contemporanii săi necesitatea unei dezvoltări interioare care i-ar face să conștientizeze sensul real al prezenței lor pe pământ. În linii mari, viața sa a devenit familiară cititorilor operelor sale datorită cărții ”Întâlniri cu oameni remarcabili”. Născut la sfârșitul secolului trecut la granița ruso-turcă, el a fost determinat, sub influența tatălui său și a primilor săi maeștri, să își pună foarte devreme întrebări despre el însuși, apoi să caute fără încetare oameni capabili să îl lămurească. Timp de douăzeci de ani, a parcurs Asia Centrală și Orientul Mijlociu pentru a găsi acolo izvoarele vii ale unei cunoașteri ascunse. Cu puțin înainte de primul război mondial, el se întoarce la Moscova, unde începu să adune elevi în jurul său. În timpul revoluției, el își continuă munca; pleacă la Esssentuki, în Caucaz, cu un mic grup de discipoli, care îl urmează și la Tiflis, apoi la Constantinopol, Berlin și Londra. În sfârșit, în 1922 se instalează în Franța, la castelul Prieure, lângă Fontainebleau, pentru a stabili acolo, la o scară destul de mare, ”Institutul pentru Dezvoltarea Armonioasă a Omului”. După o primă călătorie în Statele Unite în 1924, un grav accident de mașină îi întrerupe punerea în aplicare a proiectelor. Odată restabilit, el hotărî să se consacre în totalitate scrisului. Își urmă această muncă timp de zece ani. Din Această epocă datează Povestirile lui Belzebuh către nepotul său, Întâlniri cu oameni remarcabili, precum și schițele celei de-a 3-a serii, intitulate Viața nu e reală decât atunci când ”Eu sunt”. Apoi, până la sfârșitul vieții, el își orientează toată activitatea către o muncă intensă cu elevii săi, și anume cu cei de la Paris, în timpul celui de-al 2-lea război mondial, și apoi cu toți cei care veniseră din lumea intreagă să îl întâlnească în Franța. A murit la Paris, la 29 octombrie 1949. Însemnările adunate în această lucrare se referă la câteva reuniuni care se țineau aproape în fiecare seară, în jurul lui Gurdjieff, oricare ar fi fost împrejurările în care el se găsea. Aceste texte nu sunt o transcriere directă. De fapt, Gurdjieff nu le permitea niciodată elevilor săi să își ia notițe în timpul reuniunilor. Din fericire, câțiva ascultători prevăzători, dotați cu o memorie excepțională, au făcut mai apoi efortul de a reconstitui ceea ce auziseră. Fără a încerca să prezinte o sinteză a ideilor dezvoltate de Gurdjieff – așa cum P.D. Ouspensky a încercat cu măiestrie în Fragmente dintr-o învățătură necunoscută – aceste notițe, oricât de incomplete ar fi ele, au fost recunoscute de către cei care asistaseră la reuniuni ca redând cât mai fidel cu putință cuvântul maestrului lor. Acest cuvânt, în ciuda aparentei sale simplicități, avea întotdeauna darul de a trezi esențialul în fiecare. Expunerile care constituie cea mai mare parte a prezentei lucrări sunt precedate de 3 alte texte cu un caracter diferit. Primul, Licăriri de adevăr, - cel mai vechi, de vreme ce datează din 1915 – este povestirea primei întâlniri cu Gurdjieff, lângă Moscova, înainte de revoluție, făcută de un elev rus. Celelalte 2, datând din 1918, respectiv 1924, sunt conferințele susținute de Gurdjieff în fața unui public mai larg.